Pornind de la analizarea unui caz concret, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că transportatorii care anulează o călătorie maritimă sau fluvială au obligația de a oferi pasagerilor fie un transport alternativ care să urmeze aceeași rută, fie unul cu un traseu diferit. Dacă, acceptând una din aceste variante, pasagerii ajung cu întârziere la destinație, pot cere inclusiv despăgubiri. Citește articolul
Pentru a alinia definițiile existente în legislația națională cu ultimele noutăți apărute la nivel internațional, guvernanții au decis schimbarea modului în care sunt exprimate câteva dintre unitățile de măsură utilizate în țara noastră, inclusiv secunda, metrul sau kilogramul. Astfel, după cum prevede o hotărâre a Guvernului oficializată la începutul anului, de sâmbătă, o parte dintre unitățile de măsură vor avea definiții noi. Citește articolul
Iată o sinteză a celor mai interesante decizii recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Judecătorii CJUE au emis hotărâri care privesc, printre altele, activitatea bibliotecilor publice, companiilor de tehnologie ce doresc să înregistreze mărci și autorii de cărți. Citește articolul
Anul 2017 este foarte important pentru România din perspectiva transpunerii în legislația națională a noilor modificări aduse la nivel european legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Citește articolul
Incepand cu 1 ianuarie 2012, operatiunile vamale efectuate inainte de aderare nu mai fac obiectul controalelor autoritatilor vamale, termenul de prescriptie de 5 ani fiind depasit. Orice control vamal trebuie acum sa respecte legislatia europeana, direct aplicabila in toate statele membre, avertizeaza consultantii Deloitte Tax intr-un document remis redactiei. Citește articolul
Comisia Europeana a prezentat joi o propunere de revizuire a Directivei privind prospectul, masura care face parte dintr-un proces de simplificare inscris in Programul de actiune al Comisiei Europene pentru reducerea sarcinilor administrative in Uniunea Europeana. Citește articolul
Avocatul general al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE), Poiares Maduro, considera ca Google nu a incalcat drepturile conferite de marca permitand persoanelor care fac publicitate sa cumpere cuvinte-cheie care corespund unor marci inregistrate. Citește articolul
Tribunalul de Prima Instanta al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene a hotarat, pe 9 septembrie 2009, in cauza T-301/04 Clearstream Banking AG si Clearstream International SA/Comisia, respingerea actiunii impotriva deciziei Comisiei Europene prin care s-a constatat refuzul nelegal din partea Clearstream de a furniza anumite servicii financiare catre Euroclear. Citește articolul
Firmele de telefonie mobila s-au angajat sa sprijine campania UE privind echiparea masinilor noi cu un dispozitiv care sa initieze automat un apel de urgenta in eventualitatea producerii unui accident, conform unui comunicat al Comisiei Europene. Citește articolul
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) a stabilit marti, in cauza C-42/07 Liga portuguesa de Futebol Profissional (CA/LPFP) si Baw International Ltd/Departamento de Jogos da Santa Casa da Misericórdia de Lisboa, ca interdictia de a propune jocuri de noroc prin internet impusa de reglementarea portugheza unor operatori precum Bwin poate fi considerata compatibila cu libera prestare a serviciilor. Citește articolul