Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
O treime dintre companiile multinaționale (34%) susțin că introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor bariere netarifare ar avea un impact semnificativ asupra activității lor, în timp ce 57% afirmă că impactul ar fi unul moderat, iar pentru a atenua efectele unor astfel de măsuri, aproape 30% ar majora prețurile, iar 16% ar lua în calcul relocarea producției în altă țară sau exportul pe alte piețe, se arată în Deloitte 2025 Global Tax Policy Survey. Conform studiului, monitorizarea tarifelor și a reacțiilor pe care le generează reprezintă una dintre caracteristicile-cheie ale politicii fiscale globale în 2025, dat fiind că acestea ar putea să înlocuiască anumite politici fiscale naționale, în circumscripții aflate în căutarea unor avantaje competitive pe plan global. Citește articolul
După o serie de negocieri intense purtate de UE și SUA la finele săptămânii trecute, cele două părți au comunicat recent faptul că au ajuns la un acord comercial. Astfel, potrivit celor mai recente comunicări ale celor două părți, exporturile produselor europene ar urma să fie taxate cu 15% în SUA de la 1 august 2025 - practic, la jumătate față de ceea ce administrația SUA comunicase inițial. Acest procent ar urma să se aplice în majoritatea sectoarelor, inclusiv în industria automobilelor, semiconductorilor și a produselor farmaceutice. Citește articolul
La 27 iulie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald J. Trump, au convenit un acord privind tarifele și comerțul. Părțile au stabilit pilonii centrali ai relației comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, acest demers reprezentând etapa inițială a unui proces ce urmează a fi dezvoltat gradual. Pe viitor, colaborarea se va extinde pentru a include noi sectoare economice și pentru a facilita un acces și mai bun la piața comună. Citește articolul
Ideea că o criză, oricât de gravă, poate oferi oportunități pentru reforme și schimbări majore, greu de implementat în vremuri obișnuite, pare cum nu se poate mai actuală și pentru România, și pentru alte state din lume. Rahm Emanuel, fost consilier al președintelui american Barack Obama și fost primar al orașului Chicago, spunea că nicio criză nu trebuie irosită („never let a good crisis go to waste”), în contextul crizei financiare din 2008. Acum, la 17 ani de la acel moment, lucrurile arată mult diferit, s-au complicat, dar ideea pare perfect valabilă. Citește articolul
Cele două continente sunt despărțite de un Atlantic ce oferă multe provocări, iar, de câteva luni, și de aprige dispute tarifare, care par a avea și mai multe necunoscute. Europa, mai exact, țările membre ale Uniunii Europene, și Statele Unite ale Americii, după instalarea noii administrații la Casa Albă sub președinția Trump, se înfruntă, de aproape o jumătate de an, într-un conflict comercial: cu „arma” numită taxe vamale (ultima salvă a fost trasă acum câteva zile - un salt tarifar de la 10% la 50% în direcția UE). Citește articolul