Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit recent că un consumator trebuie să poată contesta în instanță transferul de proprietate al locuinței sale chiar și după ce aceasta a fost vândută la licitație, dacă executarea s-a întemeiat pe o clauză abuzivă din contractul de credit și nu a existat un control judiciar efectiv anterior. Citește articolul
Alături de polițiști, militari sau soldați ori gradați profesioniști, și polițiștii din penitenciare pot beneficia de ajutor din partea statului pentru plata integrală sau parțială a ratelor la creditele pentru cumpărarea unei case, potrivit unui act normativ oficializat recent. Citește articolul
De peste un an, militarii aflați la prima numire și cei mutați în interes de serviciu într-o garnizoană în care nu dețin o locuință pot beneficia de un ajutor bănesc de la stat pentru plata ratelor la locuință. În acest context, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat de puțină vreme în dezbatere publică normele pentru aplicarea acestei măsuri. Citește articolul
Cadrele militare aflate la prima numire în funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană în care nu dețin o locuință pot beneficia de ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial și care se aplică începând de azi. Astfel, după ce, de la sfârșitul anului trecut, militarii pot primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata creditelor imobiliare sau ipotecare, acum pot primi ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate. Citește articolul