Printre altele, viitoarele contracte colective de muncă (CCM) ar putea cuprinde și clauze prin care să se stabilească aplicarea unor coeficienți minim de ierarhizare pe categorii de angajați sau lucrători și care să țină seama de standardele ocupaționale. Citește articolul
Din păcate, rămânem la coada clasamentului în Uniunea Europeană în privința salariului mediu, puțin peste 3.500 de lei și a puterii de cumpărare, însă în acelaşi timp suntem fruntaşi la impozite pe salarii de peste 40% din salariul brut, față de alte țări unde taxele sunt şi de 10%. Citește articolul
Autoritățile fiscale deja au derulat până acum câteva controale privind tranzacțiile cu criptomonede, spun specialiștii Deloitte România. Având în vedere creșterea numărului de persoane care fac asemenea tranzacții, aceștia spun că nu-i deloc exclus ca, în viitorul apropiat, să vedem din ce în ce mai des astfel de verificări ale Fiscului. Deși tratamentul fiscal al veniturilor din criptomonede este destul de clar, principala problemă este cu momentul de la care intervin efectiv obligațiile fiscale. Citește articolul
Hotărârea de Guvern prin care salariul minim brut pe țară se majorează de la 2.230 la 2.300 de lei a fost publicată cu puțin timp în urmă în Monitorul Oficial. Deși suntem la mijlocul lunii ianuarie, premierul Florin Cîțu spune că majorarea va fi valabilă pentru întreaga lună, însă în HG publicat scrie că salariul minim este de 2.300 de lei „începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”. HG-urile intră în vigoare la data publicării. Citește articolul
Deși salariul mediu brut depășește 5.400 de lei, cei mai mulți salariați sunt remunerați cu aproximativ jumătate din această sumă, iar peste 1,6 milioane de contracte sunt la nivelul salariului minim. În același timp, aproximativ 13% dintre salariați sunt plătiți cu un salariu peste cel mediu brut la nivel național. Mai mult de jumătate dintre contractele active sunt încheiate pentru un salariu aflat sub 2.701 lei, în timp ce aproape 40.000 de contracte sunt remunerate cu peste 20.000 de lei. Citește articolul
Recentele negocieri și discuții în privința stabilirii salariului minim brut pe țară garantat în plată sunt urmărite cu interes de cel puțin 1,5 milioane de salariați, dar și de foarte mulți angajatori. În același timp, de nivelul salariului minim depind și alte venituri de natură salarială, mai ales acolo unde nivelul salariilor și al celorlalte elemente constitutive ale acestuia sunt legate direct de salariul minim, dar și nivelul amenzilor care sunt, de asemenea, corelate cu acest element. Citește articolul
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Citește articolulFemeile care vor să rămână însărcinate ar putea beneficia de două proceduri gratuite de fertilizare in vitro, iar gravidele care provin din mediile defavorizate și femeile cu posibilități materiale reduse ar putea beneficia de un pachet minim de servicii medicale acordat în mod gratuit, potrivit unei propuneri legislative adoptate tacit de Senat. Citește articolul
Cei ce au datorii mai vechi de trei luni la credite beneficiază, atunci când vor să deschidă procedura de insolvență, de consiliere și îndrumare din partea angajaților Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Citește articolul
Și persoanele fără venituri se pot asigura la sănătate, în mod voluntar, dacă plătesc o anumită sumă de bani la stat drept contribuție la sănătate (CASS). Pentru asta se folosesc de declarația unică și merg apoi la casa de sănătate. Citește articolul