Consiliul Concurenței (CC) le reamintește consumatorilor de gaze că pot să își renegocieze contractele cu furnizorii, iar cei care fac acest lucru vor putea să ajungă să plătească cu până la 150 lei mai puțin, pe lună (sau chiar 200, în anumite situații), iarna aceasta. Posibilitatea de renegociere este un efect al liberalizării, de la 1 iulie, a pieței gazelor. Cu alte cuvinte, statul nu mai intervine în stabilirea tarifelor la gaze, ci acestea sunt negociate între furnizori și consumator. Citește articolul
De la 1 iulie, piața gazelor, în privința furnizării către consumatorul final casnic, s-a liberalizat, adică statul nu mai fixează prețul. Pentru a beneficia de prețuri mai bune, consumatorii trebuie să încheie noi contracte de furnizare, iar, pentru a le face decizia mai ușoară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pune la dispoziția persoanelor interesate un instrument pentru a compara ofertele existente pe piață, ce a primit recent o actualizare din partea autorității. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Având în vedere că, de la 1 iulie, consumatorii, în cea mai mare parte, au reîncheiat contractele de gaze (pentru a se adapta noilor condiții ale pieței, de furnizare a gazului în regim concurențial și unde statul nu mai stabilește prețul), trebuie menționat că, dacă aceștia se lovesc de abuzuri din partea furnizorilor, ei pot să se adreseze Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Cu alte cuvinte, doar pentru că statul nu mai intervine prin stabilirea prețului, acest lucru nu înseamnă că nu mai există entități care să sancționeze comportamentele dăunătoare consumatorilor, din partea furnizorilor. Citește articolul
Având în vedere că, de la 1 iulie, consumatorii și furnizorii de gaze pot să încheie contracte negociate, la prețul pieței, aceste acorduri ar putea, în premieră, să includă și un preț de furnizare variabil. Cu alte cuvinte, consumatorii care plătesc, acum, un anumit preț pe metri cubi ar putea ajunge, în viitor, să plătească mai mult (sau mai puțin, după caz), în situații în care prețul de furnizare prevăzut în contract nu este fix. Citește articolul
Ținând cont că, de astăzi, s-a liberalizat piața gazelor, consumatorii de gaze au fost nevoiți să încheie sau să reîncheie contractele de furnizare gaze - fie cu alți furnizori decât cel care livra gaze, fie cu același. (Re)încheierea contractelor trebuia să aibă loc, obligatoriu, până la 30 iunie (inclusiv). Însă acest lucru nu înseamnă că nu mai este posibilă schimbarea furnizorului, de astăzi. Motivul principal pentru care au trebuit reîncheiate contractele de furnizare era adaptarea lor la o piață liberalizată, unde prețurile se stabilesc în funcție de cerere și ofertă. Citește articolul
Consumatorii de gaze trebuie să (re)încheie contractele de furnizare de gaze pe care le au cu furnizorii, până la finalul lunii curente. E important pentru primii să se informeze atât cu privire la ce le oferă actualul furnizor (ajungându-se la încheierea unui nou contract cu acesta), cât și cu privire la ce oferă piața, din cauză că s-ar putea să găsească oferte mai bune. În același timp, dacă aleg să schimbe furnizorul, e important pentru consumatori să citească atent ofertele oferite, din cauză că vorbim de contracte lungi și unde ar putea fi strecurate condiții dezavantajoase de către noii furnizori. Citește articolul
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat recent că a publicat lista finală ce conține dosarele acceptate în cadrul programului Casa Verde, ce permite instalarea de sisteme fotovoltaice pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice cu bani de la stat. Astfel, după cum rezultă din datele autorităților de mediu, au fost aprobate, în total, peste 12.500 de proiecte de finanțare. Citește articolul
Racordarea la utilități este una dintre principalele piedici puse în calea celor care vor să facă afaceri în România, în special în fața antreprenorilor care vor să ridice la noi unități de producție, adică fabrici. Nu o spunem noi, ci Banca Mondială, în ultimul raport Doing Business. Citește articolul
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, un pachet de investiții în valoare de peste 1,4 miliarde de euro din fonduri UE în 14 proiecte mari de infrastructură din 7 state membre, și anume Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România și Spania. Citește articolul