Act normativ: LEGE nr 199/2023
ACCES GRATUIT
UPDATE Noi drepturi pentru doctoranzi și cadre didactice pe durata concediului de creștere a copilului, aprobate de Parlament
O propunere legislativă adoptată luni la Senat, care, în acest caz, a dat votul decisiv din Parlament, vizează reglementarea situației doctoranzilor și cadrelor didactice aflate în concediu de creștere a copilului, introducerea unor prevederi privind suspendarea de drept a studiilor doctorale, prelungirea automată a duratei acestora și garantarea dreptului de a susține examenele de avansare profesională după reluarea activității. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Propunere legislativă: Pentru a se garanta asigurarea salariilor profesorilor din universități, sumele primite de acestea nu vor putea fi executate silit
Similar regulilor existente în cazul învățământului preuniversitar, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect de lege pus recent în dezbaterea deputaților, ca sumele alocate universităților de stat prin contractul instituțional sau contractul complementar să nu poată fi executate silit pentru recuperarea datoriilor acestora. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Supravegherea audio-video în școli: Cum se face accesul la înregistrări
O ordonanță intrată în vigoare în vara anului trecut și pusă în aplicare printr-un ordin recent apărut oferă unităților de învățământ preuniversitar posibilitatea de a instala sisteme de supraveghere audio-video în incinta școlilor, în situațiile în care există un risc crescut de violență, documentat prin sesizări semnificative. Deși măsura nu este obligatorie, odată implementată, ea implică prelucrarea datelor cu caracter personal și atrage obligații stricte din partea școlilor, în special în ceea ce privește stocarea și accesul la înregistrări. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Școlile ar trebui să aibă o procedură internă bine documentată dacă folosesc sisteme de supraveghere și trebuie să fie transparente cu măsura
O ordonanță intrată în vigoare în vara anului trecut permite unităților de învățământ preuniversitar să instaleze sisteme de supraveghere audio-video, în anumite condiții. Școlile care iau în calcul o astfel de măsură au obligația de a elabora o procedură internă detaliată, care să reflecte atât drepturile și responsabilitățile elevilor, părinților și angajaților, cât și cerințele impuse de legislația privind protecția datelor cu caracter personal. Această procedură trebuie să fie transparentă și ușor accesibilă tuturor celor vizați. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Ce trebuie să știe elevii și părinții în cazul în care în școală sunt montate sisteme de supraveghere audio-video
O ordonanță intrată în vigoare în vara anului trecut permite unităților de învățământ preuniversitar să instaleze sisteme de supraveghere audio-video, în condițiile în care există un risc crescut de violență documentat. Deși măsura nu este obligatorie, odată implementată, implică prelucrarea de date cu caracter personal și atrage obligații clare din partea școlilor. De la spațiile unde pot fi montate camerele, la cine are acces la înregistrări și în ce condiții pot fi păstrate datele, actul normativ oferă un cadru detaliat menit să protejeze drepturile elevilor și să asigure respectarea regulilor privind protecția datelor. Citește articolul
ACCES GRATUIT
CFR: Studenții își pot cumpăra bilete cu preț redus și online
Începând cu 5 martie, studenții pot achiziționa bilete și abonamente cu o reducere de 90% online, prin aplicația disponibilă pe site-ul oficial al Căilor Ferate Române (CFR) sau descărcabilă pe dispozitive mobile, dar și de la automatele de vânzare tip kiosk din stațiile de cale ferată. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Supravegherea video în școli: O soluție care poate deveni o problemă
Legiferată în vara anului trecut, introducerea supravegherii video în școli s-a dorit a fi un demers necesar prevenirii și reducerii fenomenului de bullying. Însă, utilizarea unui sistem de supraveghere audio - video care înregistrează alte persoane reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal, transformând utilizatorul - școlile, în acest caz - într-un operator de date. De aici decurg obligații legale aferente acestei calități, adică respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR). Citește articolul
ACCES GRATUIT
Propunere legislativă
Limitarea rezervării posturilor didactice pentru funcționarii publici, în dezbatere la Camera Deputaților
O propunere legislativă privind limitarea perioadei de rezervare a posturilor didactice pentru persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică a fost recent depusă spre dezbatere la Camera Deputaților. Dacă va fi adoptată, propunerea va împiedica profesorii să își mai blocheze la nesfârșit posturile pe perioada în care ocupă funcții publice și limitează această posibilitate la maximum cinci ani. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu
în
Redactor coordonator, avocatnet.ro
10 Ianuarie 2025 | 2240 | Timp de citire: 1 min.
Profesorii de la universitățile de stat vor putea beneficia de două salarii la pensionare abia din toamna lui 2026
10 Ianuarie 2025 | 2240 | Timp de citire: 1 min.
După cum stabilește legea învățământului superior, care se aplică din toamna lui 2023, cadrele didactice și cele de cercetare care activează în cadrul universităților de stat ar trebui să primească, la data pensionării, contravaloarea a două salarii. Totuși, măsura nu s-a aplicat până acum, intrarea ei în vigoare fiind amânată recent pentru anul universitar 2026-2027. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu
în
Redactor coordonator, avocatnet.ro
9 Ianuarie 2025 | 6933 | Timp de citire: 3 min.
UPDATE Metodologia ce permite elevilor cu rezultate bune la învățătură să facă doi ani de studii într-un an școlar, oficială
9 Ianuarie 2025 | 6933 | Timp de citire: 3 min.
Elevii cu rezultate bune la învățătură pot face doi ani de studii într-unul singur, potrivit noii legislații privind educația. Pentru ca măsura să poată fi pusă în practică, Ministerul Educației a publicat recent un ordin ce conține metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an școlar. În plus, conform legii învățământului preuniversitar, tot pentru sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de excelență, se pot organiza olimpiade, competiţii şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil ori alte asemenea activităţi şi pot fi acordate burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Citește articolul










