Noile reglementări privind educația universitară recunoaște rolul facultăților private, asigurându-le un cadru legal unitar, care conferă studenților de la ”privat” drepturi similare cu cele ale celor care frecventează instituțiile de stat. Diferențele sunt urmarea directă a modului de finanțare a celor două forme de învățământ, cu impact direct asupra burselor și facilităților de cazare și alimentație. Citește articolul
Inițiată ca urmare a unui protest al studenților nemulțumiți de numărul mare de ore pe care sunt nevoiți să le petreacă la facultate, o propunere de modificare a Legii învățământului superior introduce limitarea orelor la facultate la maximum opt pe zi. Scopul inițiativei este acela de a nu limita posibilitatea de angajare a studenților cu taxă. Citește articolul
Modul în care tinerii se pot înscrie la cursurile unei instituții de învățământ superior din România ar trebui să se simplifice, prin înființarea unei platforme digitale naţionale în acest sens, ce va permite înscrierea atât la facultățile de stat, cât și la cele private, potrivit unui proiect de lege pus luni în dezbaterea deputaților. Măsura e propusă a doua oară în Parlament, proiectul ce o conținea inițial fiind respins definitiv la final de octombrie, deoarece viza modificarea vechii legi a educației, iar din septembrie avem legislație nouă în domeniu. Citește articolul
Legislația care reglementează activitatea didactică conferă profesorilor câteva avantaje specifice. În sistemul de învățământ din România, personalul didactic beneficiază de o serie de drepturi care îi sprijină în activitatea lor profesională și personală, care sunt valabile atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel superior. În consecință, copiii profesorilor au și ei anumite avantaje, directe sau indirecte, ca rezultat al statutului profesional al părinților lor. Citește articolul
Statul oferă studenților defavorizați burse sociale lunare, în valoare de 900 de lei, pe baza unor criterii clar definite în legislația referitoare la învățământul superior. Pe lângă acestea, studenții pot primi și burse sociale ocazionale, pentru îmbrăcăminte, la nașterea unui copil ori la decesul unui membru al familiei. Citește articolul
Noua lege a învățământului superior, în vigoare de la începutul lunii, ar urma să fie modificată, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea deputaților, astfel încât să se elimine posibilitatea ca profesorii universitari să-și continue activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare. Citește articolul
Hotărârea de Guvern 811/2023, care aprobă Normele referitoare la transportul studenților pe calea ferată, adoptate vineri de către Guvern, au fost publicate în aceeași zi în Monitorul Oficial. În consecință, studenții români care învață în țară vor avea o reducere a costului transportului feroviar de 90%. Prin acest act normativ, Executivul a tranșat disputele publice declanșate de refuzul operatorilor feroviari de a vinde bilete cu preț redus studenților, care invocau tocmai lipsa normelor de aplicare a legii învățământului. Citește articolul
Legile învățământului au fost modificate, astfel încât absolvenții ciclurilor universitare anterioare adoptării sistemului Bologna să nu fie afectați, iar drepturile acestora să rămână aceleași, în condițiile în care noile legi ale educației nu mai făceau echivalarea vechilor diplome universitare cu cele noi. În ceea ce privește învățământul preuniversitar, una dintre modificări aduce și o premieră: referirea la atitudinea elevilor, ca parte a competențelor pe care aceștia trebuie să le deprindă în școală. Citește articolul
În noul an universitar 2023-2024, studenții români care au probleme sociale sau de sănătate pot primi din partea statului și a universităților unde sunt înscriși un ajutor lunar, sub forma burselor sociale. Totodată, ei vor putea primi sprijin în situații speciale, cum sunt cele ocazionate de nașterea unui copil ori de decesul unui membru al familiei. Citește articolul
Trei întâmplări interesante ce, la prima vedere, par din lumi diferite, ar putea fi piese ale unui puzzle mai mare, care să ne intereseze pe toți. Iată de ce spun asta. Mai întâi, întâmplările: Citește articolul