Printr-o decizie pronunțată în decembrie 2024 și apărută azi în Monitor, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a clarificat câteva aspecte ce țin de acordarea sporurilor în sectorul bugetar, în contextul plafonărilor decise succesiv prin ordonanțe de urgență: mai exact, deși la sporul pentru munca în condiții periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonările decise de Guvern din cauza limitărilor bugetare, în cazul sporului de handicap dispozițiile legate de plafonare nu se aplică identic. Înalta Curte a adus clarificări în ceea ce privește aplicarea plafonului general de 30%, precum și în ceea ce privește posibilitatea acordării retroactive a unor sporuri. Citește articolul
Valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate atât în 2019, cât și în 2020, indiferent de suport, a fost extinsă până la finalul lunii iunie 2022, după ce, în decembrie 2021, a fost oficializată o ordonanță ce prevede această prelungire. În plus, aceeași ordonanță stabilește și că bugetarii vor primi vouchere de vacanță până în 2026. Citește articolul
Terminarea stării de alertă înseamnă că ne întoarcem la principiul telemuncii cu acordul ambelor părți ale raportului de muncă. Și dacă firmele nu-și stabiliseră deja la nivel contractual aplicarea telemuncii pe termen nedeterminat sau, în orice caz, nu determinat de existența stării de alertă, atunci continuarea în telemuncă reclamă obligatoriu fixarea acesteia la nivel contractual, cu acordul părților. Cum banii acordați pentru acoperirea cheltuielilor de telemuncă și care, pe legea fiscală, beneficiază de un tratament preferențial în cuantum de până la 400 de lei pe lună nu sunt legați de starea de alertă, ei putându-se acorda în continuare, firmele care nu au actele făcute, dar au în continuare angajați ce lucrează de acasă, vor avea o dificultate în a demonstra de ce acordă acei bani. Citește articolul
O extindere a aplicării TVA-ului redus de 5% la achiziția de locuințe ar fi trebuit să aibă loc încă de la începutul lui 2021, însă a fost amânată și noul termen este 1 ianuarie 2022. Doar că Guvernul a stabilit o altă modificare peste modificarea adoptată și neaplicată până acum: cota redusă se poate aplica, o singură dată, la achiziția de locuințe între 450.000 - 700.000 de lei, iar la cele sub 450.000 de lei cota redusă se aplică exact ca până acum. Citește articolul
Normele de restructurare financiară a datoriilor la stat au fost modificate pentru adaptarea acestora la modificările succesive din domeniu, intervenite pe final de 2020 și la începutul anului 2021, potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor (MF) publicat astăzi în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
Declararea și plata impozitului specific aferent semestrului 1 al anului 2021 se amână, cu titlu de excepție, pentru 25 decembrie, potrivit unui OUG publicat luni în Monitorul Oficial. Citește articolul
Scutirea de impozit specific pentru firmele din domeniul HoReCa se aplică până la 29 iunie 2021. Deși premierul Florin Cîțu a declarat azi că facilitatea se va prelungi până la finalul anului, măsura trebuie inclusă într-un act normativ oficial pentru a se aplica. Citește articolul
Pentru indemnizațiile „de pandemie”, acordate de Guvern în timpul stării de urgență și celei de alertă profesioniștilor afectați de măsurile luate (oprirea sau reducerea activității, după caz), beneficiarii trebuie să plătească anul acesta impozit și contribuții la pensii și sănătate - pentru veniturile de anul trecut. În cazul avocaților, legiuitorul a făcut însă o necorelare între prevederile ordonanțelor care s-au succedat anul trecut pentru acordarea acestor indemnizații de pandemie, iar în ciuda eforturilor reprezentanților avocaților pe lângă legiuitor, chestiunea nu s-a lămurit în favoarea avocaților. Deși ar fi trebuit să datoreze un procent mai mic, aceștia trebuie să plătească, până la urmă, o contribuție la pensii (CAS) de 25%. Citește articolul
Recenta extindere a aplicării mecanismului amnistiei fiscale până la final de ianuarie 2022 nu a venit singură, ci însoțită de o extindere a aplicării mecanismului: sunt vizate, mai nou, și accesoriile obligațiilor principale stabilite de inspectorii Fiscului prin inspecții fiscale sau verificări ale situațiilor fiscale personale în curs la 29 martie 2021 sau începute după această dată, până la 31 ianuarie 2022. Totuși, legiuitorul, adică Guvernul, pare să mai fi scăpat și de data asta niște situații din discuție. Citește articolul
Și în acest an, valoarea indemnizației de hrană de care beneficiază lucrătorii la stat se va păstra la nivelul din anul anterior, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020, document oficializat în ultima zi a lui 2020. De fapt, valoarea indemnizației de hrană din acest an este cea stabilită pentru 2019. Citește articolul