Cauzele principale pentru care s-a luat decizia cererii insolventei sunt reducerea sau anularea limitelor de credit furnizate de companiile de asigurari furnizorilor, recuperarea cu mare intarziere a banilor din piata, reducerea vanzarilor pe fondul crizei economice, dar in special cresterea ponderii creantelor litigioase (foarte multe firme de constructii sau clienti revanzatori au intrat la randul lor in insolventa).
”Toate acestea sunt caracteristici generale ale mediului de afaceri in aceasta perioada si au ca efect lipsa lichiditatilor, facand imposibila achitarea datoriilor companiei. Este ceea ce s-a intamplat si in cazul Proges. Tocmai de aceea credem ca implementand un plan de reorganizare adecvat vom reusi sa readucem compania pe profit, iar Proges va fi in continuare un important jucator economic”, a declarat Radu Lotrean, Coordonatorul Departamentului de Ofertare al Casei de Insolventa Transilvania.
Managementul Proges isi exprima increderea ca, alaturi de Casa de Insolventa Transilvania, va continua procesul de restructurare a activitatii companiei, avand ca principal scop iesirea cat mai rapida din starea de reorganizare judiciara. Strategia de dezvoltare si extindere a activitatii comerciale pe piata romaneasca va continua conform planurilor, vizand reducerea costurilor operationale intr-un mod sustenabil, dar mai ales cresterea vanzarilor si imbunatatirea profitabilitatii.
Proges este principalul distribuitor al materialelor pentru amenajari interioare, parchet laminat, parchet masiv si stratificat, mocheta, covoare, pardoseli PVC, usi de interior, perdele, draperii si tapet. Proges are 25 de magazine si centre logistice, precum si o retea de peste 1000 de clienti revanzatori pe tot teritoriul tarii.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Unul dintre principalii importatori si distribuitori de materiale pentru amenajari interioare a intrat in reorganizare judiciara
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Tribunalul Oradea a numit Casa de Insolventa Transilvania (CITR), liderul pietei de insolventa din Romania, administrator judiciar al Proges, unul dintre principalii importatori si distribuitori de materiale pentru amenajari interioare. Instanta a aprobat cererea companiei de intrare in reorganizare judiciara.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro