Legea 296/2020 conține măsura care se va aplica începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021 (care se declară efectiv în februarie 2021). Asta înseamnă că în ianuarie, pentru luna decembrie, va fi ultima oară când microfirmele și plătitorii de impozit specific vor plăti taxe pentru mașinile de serviciu acordate salariaților.
Concret, „avantajele sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor (...) care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, aflate în proprietatea sau folosinţa persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități”, vor fi scutite de impozitul pe venit (în cotă de 10%) și de contribuțiile la sănătate (în cotă de 10%) și pensii (în cotă de 25%), așa cum reiese din noua lege (articolul I, punctele 38 și 102).
Însă nu orice vehicul va fi acceptat pentru această facilitate, ci doar vehiculele rutiere motorizate de maximum 3.500 de kg și maximum nouă scaune, inclusiv cel al șoferului. Cu alte cuvinte, vorbim, în principiu, de mașinile mici.
Până acum, aceste scutiri nu existau pentru plătitorii de impozit micro și de impozit specific. Doar plătitorii de impozit pe profit se bucurau de o deductibilitate limitată la acordarea mașinilor de serviciu.
Impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de angajați pentru veniturile din salarii (sau asimilate salariilor, cum este cazul mașinilor de serviciu) sunt calculate, reținute și plătite efectiv de angajator.
Microîntreprinderi sunt considerate firmele cu afaceri de până la un milion de euro. Companiile cu afaceri de la un milion de euro în sus aplică fie impozitul pe profit, fie impozitul specific (dacă activează în domeniul turismului sau în domeniul alimentației publice).
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
UPDATE: Dacă oferă mașini de serviciu, plătitorii de impozit micro și specific vor fi scutiți de taxe din ianuarie
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Microîntreprinderile și companiile ce aplică impozitul specific vor fi scutite, din ianuarie 2021, de plata taxelor pentru mașinile de serviciu acordate propriilor salariați, măsura fiind inclusă într-o lege publicată aseară în Monitorul Oficial. Până acum, aceste categorii de firme aveau de achitat statului, în numele salariaților, atât impozit pe venit, cât și contribuții sociale pentru pensii și sănătate.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro