Speța analizată a vizat un angajator care, în urma unei cercetări disciplinare, l-a sancționat cu o reducere cu 5% a salariului de bază, pe o lună, pe un salariat care se afla pe tură în momentul în care au fost descoperite o serie de lipsuri din patrimoniul societății.

Salariatul a motivat faptul că în fișa postului nu există obligația de a supraveghea patrimoniul societății, în întregimea sa. Salariatul a mai spus că, dacă ar fi parcurs distanța de la locul unde trebuia să-și presteze sarcinile de lucru până în zona îndepărtată a terenului din proprietatea societății unde se aflau vehiculele din care au fost sustrase bunurile, nu ar mai fi avut timp să-și îndeplinească atribuțiile.

Mai mult, salariatul a atras atenția angajatorului de mai multe ori că zona respectivă este neiluminată, ceea ce făcea ca patrularea să fie periculoasă, mai ales că nu a primit echipament corespunzător din partea angajatorului, gardul care împrejmuia zona era rupt în mai multe locuri și nu avea un sistem de supraveghere video. În plus, vehiculele se aflau în zona respectivă de aproape șase ani și nu au fost predate respectivului salariat sub inventar spre pază.

Angajatorul a susținut că atât contractul individual de muncă, regulamentul intern, precum și un ordin intern prevăd că salariatul este responsabil cu paza bunurilor din zona de activitate, pe perioada desfășurării serviciului. Referitor la faptul că vehiculele se aflau în zona respectivă de șase ani, angajatorul a explicat că toți salariații care fac activitate în zona respectivă răspund de patrimoniul din incinta societății.

În motivarea deciziei, instanța a evidențiat faptul că, potrivit dispozițiilor articolul 247 din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Citește și: Răspundere disciplinară: Instanța poate înlocui sancțiunea aplicată de angajator

De asemenea, conform art. 40 din Codul muncii, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității, să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii, să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor, să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern, să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.

“Rezultă că, pentru a fi încadrată ca abatere disciplinară, fapta săvârșită de salariat trebuie să se răsfrângă negativ asupra relațiilor de muncă, ordinii și disciplinei la locul de muncă, aspecte ce pot fi determinate în funcție de împrejurările concrete ale comiterii faptei”, se mai precizează în motivarea instanței.

Pe baza unei analize ce a vizat atribuțiile din fișa postului și prevederile din regulamentul intern al angajatorului, instanța de apel a anulat decizia de sancționare, reținând că salariatul nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținută asupra sa de către firmă. 

“Este adevărat că salariatul are obligația de a păstra integritatea patrimoniului societății, dar această obligație trebuie înțeleasă prin raportare la atribuțiile specifice funcției (…). În acest sens, având obligația de a supraveghea bunurile societății, contestatorul (salariatul, n.red.) trebuia să semnaleze orice aspect care putea fi interpretat ca fiind un pericol pentru bunurile societății, însă acesta nu îndeplinea propriu-zis funcția de paznic, ci, în exercitarea atribuțiilor sale specifice de șef manevră, dacă observă ceva suspect, respectiv sustragerea unor bunuri, trebuia să înștiințeze conducerea”, au mai precizat judecătorii.

Însă, obligația de serviciu de pază a bunurilor nu face parte din atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului.

Instanța a mai reținut faptul că obligațiile pe care angajatorul le-a considerat încălcate sunt generale și sunt obligații de diligență, nefiind incluse în fișa postului. Angajatorul trebuia să facă dovada că salariatul avea o obligație concretă, indicată prin fișa postului sau altă modalitate asumată, iar acesta nu și-a îndeplinit-o. Nefăcând dovada că vehiculele erau în gestiunea și verificarea salariatului, rezultă că acesta avea doar sarcina supravegherii bunurilor din raza sa de acțiune, adică normala desfășurare a sarcinilor.

Mai mult, bunurile nu au fost predate sub inventar pentru pază, iar societatea avea obligația de a lua unele măsuri pentru paza lucrurilor, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În plus, instanța a susținut că dacă ar efectua o continuă supraveghere a bunurilor, salariatul s-ar afla în imposibilitatea de a-și exercita sarcinile de serviciu.

Util: Cercetarea disciplinară: Șapte sfaturi pentru angajatorii care au de investigat abateri ale salariaților