Astfel, prin Legea nr. 145/2020 s-a introdus ideea că persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale.
În acest sens, cele două facilități nu pot fi acordate în mod simultan, iar sumele decontate pentru combustibilul mașinii persoanele nu pot depăși 1.500 de lei pe an, în cazul persoanelor cu handicap grav, și 750 de lei pe an, pentru persoanele cu handicap accentuat. Numărul călătoriilor interurbane, cu trenul, de care poate beneficia o persoană cu dizabilități într-un an nu poate fi mai mare de 24, respectiv 12.
Important de știut este și că decontarea combustibilului este posibilă doar pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, nu și pentru cele cu handicap de gradul trei.
În ceea ce privește procedura de decontare a banilor pentru carburant, aceasta se face prin depunerea la autorități a unei cereri în acest sens (modelul cererii poate fi descărcat de la sfârșitul acestui articol).
Cererea de decontare cuprinde o declarație pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul a avut loc în interesul persoanei cu handicap, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, iar aceasta se depune la direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei.
Mai mult, decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă în perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap.
Potrivit unor clarificări făcute anul trecut de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, călătoriile cu microbuzul sau cu taxiul nu sunt decontate, însă dacă persoana cu handicap roagă pe cineva să o transporte cu mașina, combustibilul se decontează.
ACCES GRATUIT
Iulia Moraru, Redactor,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 145/2020, LEGE nr 448/2006, ORDIN nr 129/2022, ORDIN nr 2766/2015
Citește mai mult despre persoane cu handicap, persoane cu dizabilitati, decontare cheltuieli, handicap accentuat, handicap grav, handicap, calatorii cu masina, gratuitate calatorie tren
Și anul acesta, anumite persoane cu handicap își pot deconta combustibilul pentru mașina personală. Care este procedura
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Încă din anul 2020, autoritățile de la noi au decis ca numite persoane cu handicap să poată alege între decontarea combustibilului pentru mașina personală și utilizarea, în mod gratuit, a mijloacelor de transport în comun. Decontarea pentru combustibil este posibilă și anul acesta, drept urmare, iată care sunt persoanele care pot beneficia de această facilitate și care este procedura prin care banii pentru combustibil pot fi decontați.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 145/2020, LEGE nr 448/2006, ORDIN nr 129/2022, ORDIN nr 2766/2015
Citește mai mult despre persoane cu handicap, persoane cu dizabilitati, decontare cheltuieli, handicap accentuat, handicap grav, handicap, calatorii cu masina, gratuitate calatorie tren
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (6)