„Toți care vând, pe o verigă a lanțului sau alta, produse cu risc fiscal ridicat (trebuie să transmită o factură electronică în e-Factura - n. red.)”, a clarificat recent, la un webinar organizat de avocatnet.ro, Cristina Săulescu, Managing Partner la Cabot Transfer Pricing.
De exemplu, o asemenea situație poate să apară atunci când un produs riscant este vândut de producător către un comerciant, iar acel comerciant vinde ulterior produsul către clientul final (relație B2B). În acest caz, o factură electronică trebuie transmisă în e-Factura atât pentru prima tranzacție (furnizorul este considerat producătorul), cât și pentru a doua tranzacție (furnizorul este considerat comerciantul).
Cu alte cuvinte, obligația intervine la fiecare tranzacție în relația B2B, chiar dacă vorbim de același produs riscant care trece prin mai multe „mâini”.
Sistemul e-Factura va deveni operațional opțional, în relația B2B, de la 1 aprilie 2022, însă numai pentru produsele riscante din punct de vedere fiscal. De la 1 iulie 2022, însă, se va trece la obligativitatea folosirii sistemului pentru produsele riscante. Ulterior, până în 2023, autoritățile vor să extindă obligativitatea pentru toate facturile emise în relația B2B.
Concret, companiile care comercializează, în relația business to business, legume, fructe, apă, alcool, haine, încălțăminte, nisip, pietriș și clădiri noi vor transmite facturile aferente prin sistemul e-Factura. Întâi opțional și apoi obligatoriu.
În prezent, e-Factura este operațional opțional pentru relația B2G (achiziții publice), însă și în acest caz se va trece curând la obligativitate.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
e-Factura: Dacă un produs riscant e vândut de mai multe ori, cine va trebui să transmită factura electronică în sistem?
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În situația în care un produs riscant este vândut de mai multe ori, în relația B2B, până ajunge la clientul final, cine este considerat furnizorul care va avea obligația de a transmite factura electronică prin sistemul e-Factura? Răspunsul este simplu: toți cei care vând produsul respectiv.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro