„Ne aflăm într-o situație în care autoritățile fiscale devin din ce în ce mai competente și învață din ce în ce mai mult pe partea de dosare de prețuri de transfer și cum se investighează acestea în practică. Însă la nivel de teritoriu, nu neapărat la nivelul Direcției generale a marilor contribuabili, apar în practică foarte des acele situații în care există o echipă centrală, la nivel de direcție regională, care face analize de risc pentru companiile dintr-o anumită arie geografică, iar apoi, pe baza concluziilor acestor analize de risc, se transmit măsuri de luat în practică diferitelor echipe locale.

Analiza se face la nivel centralizat de niște persoane care au o anumită experiență și o anumită competență pe partea de prețuri de transfer, însă cei care merg în practică să verifice efectiv prețurile de transfer și dosarele de prețuri de transfer n-au întotdeauna același nivel de competență. Și, prin urmare, ajung să se bazeze în proporție de 100% pe ceea ce au concluzionat colegii atunci când au făcut analiza de risc și i-au trimis în teritoriu să verifice contribuabilul și mai puțin pe ceea ce găsesc în propria investigație făcută în practică la nivelul contribuabilului.

Ceea ce este o problemă, deoarece, ca contribuabil, ajungi în situația în care, la nivel de analiză de risc, ți s-a făcut un studiu global de profitabilitate pe o anumită arie de industrie, autoritatea fiscală, atunci când a făcut analiza de risc, a făcut o astfel de verificare, iar după aceea verificarea respectivă a fost comparată cu profitabilitatea obținută de companiile dintr-un anumit teritoriu și acei contribuabili care n-au obținut o profitabilitate în intervalul de piață rezultat în urma analizei de risc au fost selectați pentru control. Această concluzie este dusă, după aceea, până la finalul inspecției fiscale - orice explicații, orice documentație încerci să dai nu reușești să-i scoți pe inspectori din paradigma faptului că tu n-ai avut o profitabilitate la valoarea de piață și trebuie să ți se facă o ajustare de prețuri de transfer”, a atenționat, la un webinar organizat recent de NNDKP, Mihai Lupu, Partener.

Astfel, principala problemă a acestei abordări a ANAF este o lipsă reală de coordonare între echipa centrală și echipa locală. Iar companiile verificate n-au întotdeauna ocazia să-și susțină poziția în relație cu echipa de analiză de risc. Automat, problemele identificate de ANAF au șanse reduse să fie rezolvate înainte de a se ajunge la emiterea unei decizii de impunere.

„Din păcate, e o situație destul de frecventă și marea problemă este că tu, ca contribuabil, sau împreumă cu echipa de consultanți care te ajută în elaborarea dosarului de prețuri de transfer ajungeți în situația în care nu se poate avea un dialog direct și productiv cu oamenii care au făcut analiza de risc și care chiar cunosc problematica de prețuri de transfer. Ajungi să faci un telefon fără fir sau un dialog al surzilor cu o echipă de inspecție care nu cunoaște neapărat partea de prețuri de transfer. Când ai obiecții, acestea sunt transmise de echipa de inspecție mai departe către cei care au făcut analiza de risc, aceștia din urmă înțeleg sau nu ce ai vrut să le transmiți, îți vine informația înapoi, probabil distorsionată, și încerci să gândești sau să rezolvi niște probleme pe care tu te gândești că celălalt le-a avut și să aduci argumente la niște lucruri care sunt mai mult sau mai puțin precise”, a completat specialistul.

Prin urmare, controalele de acest gen ajung să fie mai degrabă formale, iar singura șansă a contribuabilului să evite o impunere este să conteste deciziile emise de ANAF.

„Și, în cele din urmă, se ajunge în partea de raport de inspecție fiscală nefavorabil, ajungi în contestație, unde mare lucru nu se rezolvă, iar mai departe în instanță, dar și acolo știm că este o loterie. Deci, mare atenție: încercați, de fiecare dată când vorbiți cu autoritățile fiscale care vin în control, să vă dați seama dacă există partea asta de dialog și de competență din partea lor. Dacă nu, încercați, măcar la nivel informal, să aveți un dialog cu cei care au făcut analiza de risc, astfel încât să nu vă treziți că nu puteți să aduceți explicațiile necesare”, a sfătuit Mihai Lupu.

Important! Tocmai pentru că legislația și abordarea inspectorilor diferă de la un stat membru al UE la altul, autoritățile europene au inițiat recent un proiect de directivă pentru uniformizarea regulilor de prețuri de transfer. Documentul ar putea să se aplice din 2026, dacă este adoptat și apoi transpus în statele UE.