Scopul OUG 11/2025, ale cărei prevederi se aplică deja, este modificarea Codului fiscal, în legătură cu modul de calcul al impozitului pe venitul din pensii speciale.
Pe scurt, se revine la impozitarea integrală a pensiilor speciale cu 10%, așa cum se întâmplă cu pensiile obișnuite. Astfel, potrivit ordonanței recente, orice plătitor de venituri din pensii are de-acum obligația de a calcula lunar impozitul, la data efectuării plății pensiei, de a-l reține și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reținut este impozit final și se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii.
Acest venit se stabilește, potrivit Codului fiscal, prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei.
În cazul pensiilor care nu sunt plătite lunar, impozitul ce trebuie reținut se stabilește prin împărțirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia. Totodată, drepturile de pensie restante ca urmare a acordării/ revizuirii/ recalculării/ actualizării pensiei se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării/ recalculării, după caz, a impozitului datorat, reținerii și plății acestuia.
Când vine vorba despre pensiile de urmaș, aceste venituri se individualizează în funcție de numărul acestora, iar impozitarea se face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaș.
„În cazul veniturilor din pensii și/ sau al diferențelor de venituri din pensii, dobânzilor acordate în legătură cu acestea, precum și al sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile/ hotărârilor judecătorești definitive și executorii, impozitul se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea prevederilor alin. (2) (prin aplicarea cotei de impunere de 10% - n. red.), impozitul reținut fiind impozit final. Impozitul se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății veniturilor respective. Impozitul astfel reținut se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile”, după cum scrie în ordonanță.
Prin noua ordonanță au fost modificate prevederile din Codul fiscal legate de calculul impozitului pe veniturile din pensii și la termenul de plată al acestuia, pentru a alinia legislația din domeniu cu Decizia CCR nr. 724/2024, apărută în februarie.
CCR a spus atunci că “impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu aflate în plată, inclusiv a celor militare, este neconstituțională”.
Prevederile criticate de CCR și-ar fi încetat efectele juridice în 17 martie, așa că autoritățile au intervenit acum, prin această ordonanță, pentru a le pune în acord cu Constituția.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Financiar și Contabilitate
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 11/2025, DECIZIE nr 724/2024
Citește mai mult despre impozit pe veniturile din pensii, pensii, CCR, pensii speciale, pensii militare, pensionari, militari, pensii publice, pensii de serviciu, impozit pe venit, venituri din pensii, impozitare progresiva pensii
UPDATE: S-a revenit oficial la impozitarea cu 10% a pensiilor speciale
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
La început de februarie, Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că prevederile din Codul fiscal privind calculul impozitului care se bazează pe partea contributivă și pe partea necontributivă a pensiilor speciale nu sunt constituționale. Pentru că prevederile criticate de CCR ar fi trebuit să-și înceteze efectele juridice curând, Guvernul a publicat joi în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență, prin care, practic, se reinstituie cota unică de 10% pentru impozitarea pensiilor speciale.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Financiar și Contabilitate
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 11/2025, DECIZIE nr 724/2024
Citește mai mult despre impozit pe veniturile din pensii, pensii, CCR, pensii speciale, pensii militare, pensionari, militari, pensii publice, pensii de serviciu, impozit pe venit, venituri din pensii, impozitare progresiva pensii
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (3)