ACCES PREMIUM
De ce premium?
Clarificare
În 2025, declarația de trezorerie e inclusă în situațiile financiare: ONG-urile le depun împreună și primesc o singură recipisă
În 2025, ONG-urile găsesc declarația de trezorerie direct în situațiile financiare, astfel că acestea se depun împreună la autoritățile fiscale până la 30 aprilie, iar pentru ele vine o singură recipisă, a clarificat recent o specialistă din Ministerul Finanțelor (MF). Asta spre deosebire de anul trecut, când declarația de trezorerie și situațiile financiare au fost depuse separat.
Articolul continuă mai jos
Concret,
formularul electronic pentru
situațiile financiare anuale ale ONG-urilor are acum, în prima pagină, două căsuțe speciale pentru cele care trebuie să depună și
declarația de trezorerie. Bifarea uneia dintre ele duce la apariția acestei declarații după secțiunea F26.
„Ce vreau să subliniez este că, față de anul trecut, când au existat anumite adaptări în programul de asistență privind întocmirea și depunerea acestor declarații, anul acesta îl veți regăsi în programul de asistență privind depunerea situațiilor financiare (și anume acele S1014 - S1015), prin bifarea căsuțelor corespunzătoare că ați primit aceste redirecționări din impozitul pe profit și așa mai departe.Bifarea căsuței, dacă sunteți sub 100.000 lei sau peste 100.000 lei, vă conduce în formularul de situații financiare, care, în continuare, va avea desfășurat și F-ul corespunzător acestei declarații (fie că este în format simplificat sau nu). În felul acesta, declarația de trezorerie se va depune, așa cum spune Legea contabilității, o dată cu situațiile financiare și se va primi aceeași recipisă. De ce spun acest lucru? Pentru că anul trecut au existat anumite temeri că ar putea fi interpretat diferit faptul că declarația de trezorerie nu se depune o dată cu situațiile financiare, pentru că aceasta primea o altă recipisă.Anul trecut, Ordinul MF 470/2024 a apărut cândva în martie, ceea ce a condus la adaptarea programului informatic astfel încât să se completeze mai întâi situațiile financiare și abia apoi declarația de trezorerie. Însă nu s-au putut depune împreună, ci s-au depus succesiv, obținându-se recipise diferite. Și, atunci, din mediul practic a venit această temere că este posibil să poată fi interpretat diferit, că nu se îndeplinește condiția depunerii o dată cu situațiile financiare”, a explicat, la un eveniment online organizat de avocatnet.ro,
Monica Avram, Expert contabil, Consultant fiscal și Director adjunct la Direcția de legislație și reglementări contabile din MF.
La fel ca anul trecut, Ordinul MF 255/2025, cel care include noua formă a declarației privind situația de trezorerie, prevede că aceasta are două modele - unul este pentru entitățile care au primit cel mult 100.000 lei la nivel de an, care are un format simplificat (anexa 2), iar celălalt este pentru entitățile care au depășit acest plafon (anexa 1). Formularul este folosit începând cu situațiile financiare pe 2024.
Noua obligație a fost introdusă,
începând cu situațiile financiare pe 2023, pentru ONG-urile care primesc, într-o formă sau alta, bani de la bugetul statului (prin redirecționări din impozite) - fie datorită companiilor, fie datorită persoanelor fizice. Aceste entități trebuie să arate anual sumele primite și sumele utilizate.
În 2025, situațiile financiare pe 2024 se depun, de către ONG-uri, până la data de
30 aprilie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.