Concret, MT a pus în dezbatere publică doar una dintre normele subsecvente necesare aplicării, din 2026, a noilor taxe de drum introduse de Legea 226/2023. Proiectul de ordin vizează TollRo, adică taxa pentru vehiculele de transport de marfă cu o MTMA mai mare de 3,5 tone, iar acesta se va aplica de la 1 ianuarie 2026.
TollRo se aplică tuturor vehiculelor înmatriculate care îndeplinesc acest criteriu, iar vehiculele de transport mixt (persoane plus mărfuri) sunt asimilate, din punctul de vedere al TollRo, cu cele de transport marfă.
Tariful unitar se stabilește în funcție de MTMA a vehiculului și clasa de emisii poluante (EURO) a acestuia. Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic. Cuantumul tarifului unitar, stabilit în lei, se actualizează anual în decembrie (cu aplicare din ianuarie), în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică pentru anul anterior.
Conform proiectului MT, iată care vor fi tarifele pentru TollRo:
- categoria I: vehiculele cu o MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: pentru vehiculele EURO VI se plătesc 0,0535 lei/km, pentru vehiculele EURO V-IV se plătesc 0,0615 lei/km, iar pentru vehiculele EURO III-0 se plătesc 0,0695 lei/km;
- categoria II: vehiculele cu o MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12 tone: pentru vehiculele EURO VI se plătesc 0,0908 lei/km, pentru vehiculele EURO V-IV se plătesc 0,1044 lei/km, iar pentru vehiculele EURO III-0 se plătesc 0,1180 lei/km;
- categoria III: vehiculele cu o MTMA de la 12 tone în sus: pentru vehiculele EURO VI se plătesc 0,1523 lei/km, pentru vehiculele EURO V-IV se plătesc 0,1752 lei/km, iar pentru vehiculele EURO III-0 se plătesc 0,1980 lei/km.
Se observă o structură clară în propunerea MT: tarifele cresc direct proporțional cu masa vehiculului și invers proporțional cu norma de poluare - vehiculele mai grele și mai poluante plătesc mai mult pe kilometru.
Dacă aceste valori vor fi oficializate, un camion mai mic, din Categoria I, care respectă norma de poluare EURO VI, ar plăti o taxă de 5,35 lei pentru a parcurge 100 km. Dacă același vehicul ar avea o normă de poluare mai veche, de exemplu, EURO III, costul pentru aceeași distanță ar crește la 6,95 lei.
Pentru un vehicul de marfă de dimensiuni medii, din Categoria a II-a, cu o normă de poluare EURO V sau IV, taxa pentru 100 km ar fi de 10,44 lei.
În cazul unui vehicul greu, din Categoria a III-a, costurile sunt cele mai ridicate. Un camion modern, EURO VI, ar acumula o taxă de 15,23 lei pentru 100 km. În contrast, un vehicul din aceeași categorie de tonaj, dar cu o normă de poluare încadrată la EURO III-0, ar plăti cea mai mare taxă, ajungând la 19,80 lei pentru aceeași distanță de 100 km.
Atenție! Pentru a se aplica începând cu data de 1 ianuarie 2026, proiectul de ordin trebuie să fie semnat de MT și publicat în Monitorul Oficial.