ACCES PREMIUM
De ce premium?
MAP: Cinci modificări importante la procedura amiabilă de evitare a dublei impuneri
Regulile procedurii amiabile (MAP) pentru evitarea dublei impuneri au fost modificate semnificativ de curând și, potrivit specialiștilor de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax, noutățile aduc îmbunătățiri importante pentru contribuabili.
Articolul continuă mai jos
Este vorba, mai precis, despre OG 11/2025, care este în vigoare din
27 iulie 2025. Actul normativ cuprinde
modificări notabile la două proceduri importante pentru multinaționale, una dintre ele fiind
MAP.
Noile prevederi se aplică inclusiv pentru procedurile amiabile care se află
în curs de soluționare. Însă acum este necesară și adaptarea legislației secundare privind MAP, prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Despre
principalele modificări pentru îmbunătățirea regulilor MAP s-a discutat recent la un eveniment online organizat de avocatnet.ro. Citatele de mai jos îi aparțin Narcisei Ichim, Partener la Țuca Zbârcea & Asociații Tax.
1. Implementarea unui termen pentru depunerea cererii de maximum trei ani. Narcisa Ichim: „Noi considerăm că modificările vin ca o îmbunătățire a regulilor existente. În primul rând, se uniformizează termenul pentru depunerea cererii. În funcție de convenție sau de baza care e utilizată pentru a aplica pentru MAP, termenul putea fi de până la trei ani sau putea fi mai mic. Or, acum, Codul de procedură fiscală prevede faptul că se va aplica un termen de maximum trei ani, inclusiv pentru situațiile în care acesta era mai mic. Ce înseamnă aceasta în practică? Dacă aveți de a face cu o situație care generează o dublă impunere și doriți ca această situație să fie eliminată sau impactul ei să fie diminuat, puteți aplica pentru demararea procedurii de evitare a dublei impuneri în maximum trei ani de comunicarea deciziei de impunere care a dus la chestiunea litigioasă. Deci, după ce vi se comunică decizia de impunere, aveți la dispoziție maximum trei ani pentru a solicita demararea procedurii.”
2. Rezultatul MAP se implementează indiferent de termenele de prescripție prevăzute de legislația internă. Narcisa Ichim: „O modificare foarte importantă - faptul că rezultatul MAP-ului se implementează indiferent de termenele de prescripție. Și, evident, MAP-ul poate fi în ambele direcții - adică fie pentru ajustări de prețuri de transfer efectuate de ANAF care se recunosc în țara de rezidență a afiliatului, fie invers (ajustări pe care autorități din alte state le efectuează cu privire la tranzacții în care sunt implicați contribuabilii din România). Și în cadrul MAP-ului, contribuabilii din România ar putea să trebuiască să-și ajusteze baza impozabilă în baza rezultatului procedurii amiabile.”
3. Lămuriri privind intersectarea MAP cu căile de atac interne. Narcisa Ichim: „Mai avem o modificare: dacă în România se pronunță o hotărâre definitivă, înainte de a se lua o decizie asupra MAP-ului, procedura MAP în curs se finalizează. Contribuabilii pot solicita inițierea MAP indiferent de căile de atac interne - evident, aici vorbim despre contestația administrativă și cererea de chemare în judecată.”
4. În vederea soluționării cererii MAP, ANAF va negocia cu cealaltă autoritate competentă în baza unui mandat. Narcisa Ichim: „În vederea soluționării MAP-ului, ANAF va negocia cu cealaltă autoritate pe baza unui mandat. Ce înseamnă aceasta? Că ar trebui să aibă un mandat aprobat de președintele ANAF, care conține opțiunile de negociere, cu care să se ducă și să discute cu autoritatea competentă, pentru a vedea care sunt opțiunile pe care ei ar putea să le accepte, în ceea ce privește procedura amiabilă. Și e foarte important că ni se spune că metodele trebuie să fie cele standard prevăzute de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (cele cinci metode standard). Și toate aceste opțiuni de negociere să fie în linie cu ghidul OCDE cu privire la prețurile de transfer. Și, de asemenea, dacă se dorește aplicarea altei metode decât cea care a fost folosită în cadrul controlului inițial, atunci aceasta ar trebui să fie argumentată.”
5. Ce se întâmplă dacă ANAF consideră că cererea MAP este inadmisibilă. Narcisa Ichim: „Ultima modificare pe care o considerăm relevantă: dacă ANAF consideră că cererea este inadmisibilă, trebuie să notifice autoritatea competentă a celuilalt stat și să inițieze un proces de consultare bilaterală.”
În concluzie, specialista spune că modificările aduse MAP sunt de bun augur și că acestea ar trebui să încurajeze contribuabilii să apeleze mai des la această procedură, dar și la acordul de preț în avans (APA):
„Cu alte cuvinte, aplicarea este mai relaxată, se dorește uniformizarea, în sensul în care să existe acces la acest instrument pentru cât mai multe situații, pentru că directiva și convenția sunt mai favorabile decât unele dintre convențiile de evitare a dublei impuneri. Și sperăm că, în baza modificărilor, vom avea de a face cu mai multe solicitări prin care dubla impunere să fie eliminată. Și, mai mult decât atât, sperăm ca aceste modificări să încurajeze contribuabilii să ia în considerare solicitarea unui APA.”Important! De notat că aceeași ordonanță
a introdus APA cu aplicabilitate în trecut: este o modificare binevenită care va reduce riscurile fiscale pentru perioade anterioare. Modificările privind MAP și APA au fost necesare în contextul eforturilor pe care România le face în această perioadă pentru aderarea la OCDE.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.