Doi ani pentru creștere copil: avantajul României sau anomalia europeană?

În România, asistența socială rămâne sub-dezvoltată. Serviciile pentru persoanele cu dizabilități nu sunt suficiente, clădirile nu sunt accesibile celor cu dificultăți motorii, programele de prevenire a sărăciei sau excluziunii sociale de-abia de există. Statistic vorbind, România cheltuie foarte puțin pe servicii publice, mult sub media europeană.

Absența serviciilor sociale nu este o noutate, însă rareori se discută despre beneficiile de aici care pot părea anomalii pentru statele vestice. În SUA, la nivel federal, nu există conceptul de-a avea concediu post-natal plătit, în care locul de muncă să-ți fie protejat. La noi sunt doi ani, chiar trei pentru copilul cu dizabilități, iar pe lângă mai există și alte forme de protecție socială a mamelor, cât și a taților. 

Părinții au dreptul la concediu pentru creștere copil se acordă până la împlinirea vârstei de doi ani a nou-născutului– sau trei ani în cazul unui copil cu dizabilități. Conform OUG 111/2010, orice persoană care a realizat timp de cel puțin 12 luni, în ultimii doi ani anteriori nașterii, venituri din salarii, activități independente sau alte venituri impozabile, poate solicita acest drept. 

Indemnizația este stabilită la 85% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni, cu un minim de 1.650 lei și un plafon maxim de 8.500 lei. În cazul nașterilor multiple, pentru fiecare copil în plus indemnizația crește cu 50% din valoarea inițială. O particularitate importantă este obligația ca cel puțin două luni de concediu să fie luate de părintele care nu a solicitat inițial dreptul; în caz contrar, durata totală se reduce.

Pe lângă concediul pentru creșterea copilului nou-născut, mai există și concediul de maternitate, ce reprezintă un total de 126 de zile calendaristice (63 înainte de naștere și 63 după naștere). Mamele pot opta să ia aceste zile în mod fracțioant, dar obligația rămâne de-a fi în perioada de lăuzie de cel puțin 42 de zile calendaristice.

Cum stă situația în lume

Dacă ne raportăm strict la concediul maternal, România se află sub media europeană de 21 săptămâni, dar și sub media statelor OECD – 19 săptămâni. Directiva 92/85 impune statelor membre să ofere cel puțin 14 săptămâni de concediu de maternitate, dintre care două să fie obligatorii. România se află peste acest minim, atât la numărul efectiv de săptămâni, cât și la numărul de săptămâni obligatorii (6 săptămâni în lăuzie – 42 de zile).

Raportat la numărul de săptămâni de concediu pentru creșterea copilului, România se află atât peste media statelor UE, cât și peste cea OECD, cu 86 de săptămâni. 

Dar nu era vorba că o mămică poate să-și ia 2 ani de concediu de creștere copil, adică 104 săptămâni? Concediul pentru creșterea copilului se acordă până la vârsta de 2 ani a nou-născutului, nu are nicidecum obligația de-a dura doi ani. 

OECD a calculat perioada de 18 săptămâni ca fiind luată exclusiv după naștere, ceea ce face ca doar 84 de săptămâni să mai rămână disponibile. Există posibilitatea împărțirii concediul de maternitate în mod fracționat, singura obligație fiind de-a avea cele 6 săptămâni după nașterea copilului, dar cu aprobarea medicului.

Astfel, se pot lua 12 săptămâni înainte de naștere (prenatal), iar apoi 6 săptămâni (lăuzie), iar ulterior 96 de săptămâni (concediu creștere copil). Pe baza acestei împărțiri, în total, concediul poate ajunge la 114 săptămâni (creștere copil + maternitate).

Într-adevăr, graficul de mai sus nu reprezintă realitatea „în totalitate”, deoarece OECD trebuie să ia o decizie când este vorba de colectarea datelor. Sistemele de asistență socială sunt atât de diferite între state, încât o comparație 1 la 1 este aproape imposibilă. Comparațiile între state arată o imagine de ansamblu, dar lasă loc de interpretare, atunci când luăm în considerare și chestiunile mai specifice.

Chiar și așa, România se afla într-o zonă privilegiată cu 2 ani de concediu pentru creșterea copilului, dublu media statelor OECD și cu aproape 60% mai mult decât media europeană. 

Există și anomalii

Situația din România nu se regăsește peste tot în lume. Ba din contră, am putea argumenta că reprezintă o anomalie – 2 ani de concediu de creștere copil. SUA nu oferă nici măcar o zi la nivel federal pentru maternitate sau pentru creșterea copilului, lăsând mamele într-o situație dificilă în care fie își iau liber neplătit sau se folosesc de zilele de concediu de odihnă sau de cel medical.

Problema în SUA este atât de gravă, încât nu există obligația federală de-a oferi concediu medical, dar nici de odihnă. Statele sau angajatorii pot oferi, dar nu există o obligație națională pentru a oferi cel puțin o zi. Anomalia americană creează situații dificile pentru mame care nu reușesc nici măcar să-și revină în mod corespunzător după naștere, fiind împinse la lucru după puțin timp.

Beneficiile adiționale din România

Mai mult decât cei 2 ani, calculul procentual al indemnizației din România este printre cele mai avantajoase din UE. Într-adevăr la concediul pentru creștere copil există plafonul superior de 8.500 lei, dar procentul de 85% se regăsește în foarte puține state europene. Spre exemplu în Olanda este de 70%, în Irlanda de aproximativ 20%, în Danemarca de sub 50%, iar în Italia de 30%. Există și excepții precum Estonia sau Slovenia (100%).

Dincolo de concediul prenatal, cel de lăuzie, iar apoi de creștere copil, părinții care revin la muncă din concediul de creștere a copilului pot beneficia de stimulent de inserție până la vârsta de 3 ani a copilului (sau 4 ani în cazul copilului cu handicap). Pentru a primi acest drept, părintele trebuie să obțină venituri impozabile. Valoarea stimulentului este de 1.500 lei/lună dacă reîntoarcerea la serviciu are loc înainte ca copilul să împlinească șase luni și de 650 lei/lună dacă angajarea se face după această vârstă.

Unde e loc de îmbunătățire în România

Chiar și cu aceste condiții generoase, cheltuielile României cu serviciile sociale rămân printre cele mai scăzute din UE (16,1% vs media europeană de 26,9% din PIB în 2022). Cea mai bună parte din cheltuielile sociale se duc către pensii, mai bine de 50%, iar pe servicii dedicate copiilor sau familiei, România alocă aproximativ 12% din total.

În cazul concediului de creștere copil sau de maternitate nu se pune problema de o durată inadecvată. Potențialul de îmbunătățire vine din două direcții: 

• Actualizarea valorii maxime a indemnizației lunare (lucru care nu a mai fost făcut din 2018). În prezent este 8.500 lei și acum se plătește și CASS.

• Creșterea mecanismelor de sprijin pentru întoarcerea mamelor înapoi în câmpul muncii după naștere.

Problema reintegrării mamelor pe piața muncii are de-a face, în principal, cu o lipsă a infrastructurii de îngrijire, a creșelor, dar și a serviciilor de sprijin. În absența unor astfel de servicii, o parte din mame ajung să „prelungească indefinit” concediul, ieșind astfel din câmpul muncii, devenind dependente financiar de soț, pentru a crește copilul.

Deși România are unul dintre cele mai generoase sisteme de concediu pentru creșterea copilului din Europa, cu indemnizații ridicate și protecții suplimentare pentru părinți, aceste beneficii sunt puse în umbră de lipsa investițiilor în servicii sociale și infrastructura de sprijin pentru familii. Fără creșe suficiente, programe de reintegrare pe piața muncii și actualizarea valorii indemnizațiilor, avantajul formal al celor doi ani de concediu riscă să se transforme într-o barieră pentru carierele mamelor și într-o vulnerabilitate socială pe termen lung.

Notă: Discuția despre beneficiile României în ceea ce privește concediile pentru părinți nu e completă dacă nu luăm în calcul și un alt aspect esențial cu care se confruntă părinții din România: situația creșelor și a grădinițelor.  Într-un material viitor, ne propunem să analizăm și datele din acest sector.