avocatnet.ro 
- Interdicția de concediere a salariatului în concediu medical se raportează strict la momentul emiterii deciziei, nu la comunicarea sau producerea efectelor acesteia.
- Concediul medical suspendă contractul de muncă, iar în această perioadă toate termenele legate de modificarea sau încetarea contractului sunt la rândul lor suspendate.
- Angajatorii trebuie să verifice dacă salariatul nu se află în concediu medical înainte de a emite o decizie de concediere, altfel aceasta poate fi anulată în instanță.
- Decizia ICCJ clarifică o practică neunitară și consolidează protecția salariaților aflați în situație de vulnerabilitate medicală, devenind obligatorie pentru toate instanțele.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adus recent o clarificare fundamentală într-o chestiune îndelung dezbătută în practica instanțelor, legat de momentul exact la care se raportează interdicția angajatorului de a dispune concedierea unui salariat aflat în incapacitate temporară de muncă. Prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța supremă a stabilit că interdicția de concediere vizează momentul emiterii deciziei, nu comunicarea acesteia sau data la care își produce efectele.
Dilema juridică de la care a pornit demersul - emitere vs. efecte
Problema de drept soluționată de ICCJ izvora din interpretarea neunitară a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care stipulează că nu poate fi dispusă concedierea salariaților „pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
În practica judiciară, s-au conturat două opinii divergente:
- O primă orientare, validată acum de ICCJ, susținea că interdicția se aplică strict la momentul la care angajatorul redactează și semnează decizia de concediere. Astfel, o decizie emisă (datată) într-o zi în care salariatul se afla în concediu medical este nelegală, indiferent de data la care i-ar fi fost comunicată acestuia.
- A doua orientare considera că momentul relevant este exclusiv cel în care decizia își produce efectele juridice, adică data comunicării către salariat. Susținătorii acestei idei argumentau că, atâta timp cât efectele încetării contractului (și, implicit, comunicarea) intervin după reluarea activității, emiterea propriu-zisă a actului în perioada de incapacitate nu ar încălca dispozițiile legale.
Logica din spatele deciziei are la bază situația suspendării contractului de muncă
Pentru a înțelege pe deplin importanța deciziei ICCJ, trebuie să ne raportăm la un alt mecanism fundamental al dreptului muncii, suspendarea contractului individual de muncă.
Concediul medical (incapacitatea temporară de muncă) este unul dintre cazurile de suspendare de drept a contractului. Potrivit art. 49 alin. (6) din Codul muncii, suspendarea contractului „suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.”
Ce înseamnă acest lucru, în termeni practici?
Pe durata concediului medical, contractul de muncă intră într-o stare de „amorțire”. Principalele sale efecte – prestarea muncii și plata salariului – sunt oprite temporar. Prin extensie, orice act care vizează modificarea sau încetarea acestuia este, la rândul său, suspendat.
Emiterea deciziei de concediere este, fără echivoc, un act juridic care are legătură directă cu încetarea contractului de muncă. A permite angajatorului să emită un astfel de act în timp ce contractul este suspendat ar echivala cu ignorarea completă a efectelor suspendării. Practic, s-ar ajunge la situația paradoxală în care, deși contractul este „înghețat”, angajatorul ar putea, totuși, să inițieze unilateral procedura de încetare a acestuia.
Interdicția prevăzută la art. 60 alin. (1) lit. a) nu este, așadar, o dispoziție izolată, ci o aplicare particulară și întărită a principiului general stabilit de art. 49 alin. (6). Ea protejează salariatul într-un moment de vulnerabilitate, asigurându-i nu doar continuitatea veniturilor (prin indemnizație), ci și securitatea locului de muncă.
Implicații practice pentru angajatori și salariați
Clarificarea adusă de ICCJ are consecințe directe și imediate în relațiile de muncă:
- Pentru angajatori: Această decizie impune o diligență sporită. Înainte de a emite și data o decizie de concediere (indiferent de motivul acesteia, cu excepțiile legale), angajatorul are obligația de a verifica dacă salariatul vizat nu se află sau nu în incapacitate temporară de muncă. O decizie emisă cu încălcarea acestei interdicții este lovită de nulitate absolută și poate fi contestată cu succes în instanță de către salariat.
- Pentru salariați: Hotărârea reprezintă o consolidare a drepturilor. Orice salariat care primește o decizie de concediere datată într-o perioadă acoperită de un certificat medical are acum certitudinea că un astfel de demers este nelegal și poate solicita anularea măsurii și reintegrarea pe post, alături de plata despăgubirilor legale.
În concluzie, decizia Înaltei Curți nu face altceva decât să reafirme un principiu de echilibru și bună-credință, în cazul de față că pe durata unei suspendări cauzate de o problemă medicală, raportul de muncă este protejat, iar angajatorul nu poate dispune măsuri care să agraveze situația de vulnerabilitate a salariatului.
Odată publicată în Monitorul Oficial, această interpretare va deveni obligatorie pentru toate instanțele.