Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1165/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, precum si a modelului si continutului unor formulare, a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 371, din 2 iunie 2009.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Decizia ICCJ nr. 25/2008
Termenul de solutionare a recursului impotriva hotararii de prelungire a arestarii preventiveInalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) s-a pronuntat, prin decizia nr. 25/2008, asupra recursului in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul de procedura penala referitoare la termenul de solutionare a recursului declarat impotriva incheierii prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii preventive dispuse in cursul urmaririi penale.
Indicele BET Lei a crescut cu 0,70%, pana la valoarea de 3.507,76 puncte, indicele BET-C Lei a urcat pana la valoarea de 2.171,46 puncte ( +0,35% ). Indicele BET-FI Lei a consemnat o apreciere de 0,44% atingand valoarea de 17.010,61 puncte.
Avocatnet.ro in cifre
Luna mai a adus un nou record de audienta pentru Avocatnet.roPotrivit SATi, studiul privind audienta si traficul de internet realizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor, Avocatnet.ro a fost accesat in luna mai 2009 de 502.945 de vizitatori unici, care au afisat 3.354.561 de pagini ale websiteului nostru.
Programul Casa Verde
Statul finanteaza cu 80% sistemele ecologice de incalzire a locuintelorMinisterul Mediului a aprobat, prin ordinul nr. 565/2009, Ghidul de finantare al programului pentru inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energia regenerabila.
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR) a anuntat convocarea Congresului Avocatilor pentru zilele de 2 si 3 iulie 2009, orele 9,00 in localitatea Mamaia, judetul Constanta.
Guvernul a completat cadrul normativ cu privire la Programul "Prima casa", procedurile privind acest program fiind urgentate si simplificate, a anuntat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de guvern de miercuri.
Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, majorarea cu 100 de lei a plafonului veniturilor pana la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%, a anuntat primul-ministru Emil Boc
Guvernul a decis miercuri ca saptamana viitoare, dupa o prealabila sedinta a Coalitiei si o consultare cu societatea civila, sa-si asume raspunderea pe noul Cod penal si pe noul Cod civil.
INS
Salariul mediu net a crescut la 1408 lei, in luna aprilie 2009In luna aprilie 2009, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1930 lei, cu 0,4% mai mare fata de luna precedenta, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica, emis joi.
