avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 412 soluții astăzi
Forum Activitate florin17

Activitate florin17

am inteles, va multumesc, zi frumoasa.
buna ziua, am fost condamnat la 1,6 luni cu suspendare plus 2 ani perioada de incercare. au trecut 1,6 luni de la ramanerea definitiva a sentintei, pentru refuz de probe in vederea alcolemiei, cu toate ca ei au proba la dosar de o,83, proba cu alcoltestul, certificat si omologat, dar in fine nu mai conteaza, am recuperat categoria b, acum incerc la restul care le aveam, respectiv c si e. dau si pentru ele nu asta i baiul. intrbarea si rugamintea este, daca as apela, la legea noua, adica pedeapsa cea mai blanda, si din ce am citit eu cred ca ar fi art. 4 c.p. m ar ajuta cu ceva, in vderea cazierului si a permisului vis a vis de vechime, deoarece mi se elibereaza ca nou eu avand 20 ani vechime. intradevar mi se elibereaza dovada sau am cartea de munca, dar in dovada ar scrie si de ce a fost anulat. citisem pe undeva ca se face o scrisoare de contestatie in instanta pentru aplicarea legi mai blande. am scris ca discutie, sunt curios daca se poate face ceva si pentru altii, sau numai pe cei cu abateri mai grave ii absolva..., va multumesc, o zi frumoasa.


este intradevar. multumesc si sper sa mai comunicam si la bune. o zi buna maine
buna ziua. am citit mesajul dumneavoastra. credeti ca mi e mi ar mai acorda ceva favorabil instanta daca as deschide proces. nu am facut accident, am colaborat si mi au dat trei ani si jumatate perioda de incercare. multumesc pentru sfaturi si discutiile avute
asa am inteles si eu, baftos tipul, va doresc seara frumoasa
ok am inteles si multumesc, dar ca si discutie vis a vis fata de cazul politistului, cum il comentati ?
buna ziua. am vazut astazi la stiri cazul sefului permiselor, cred ca de la Iasi, prins baut la volan si am inteles ca a facut intelegere de promisiune cu procurorul ca nu se mai intampla si a scapat dupa noul cod, as putea sa benificiez si eu cumva ? am vazut ca noul cod penal spune ca se aplica legea noua daca este mai favorabila, ideea ar fi daca nu mai mi ar fi anulat permisul ca ci timpul oricum a trecut si pot da examen, poate beneficiez si eu de ceva, ce spune ti ?
va multumesc foarte mult. credeti ca seful inspectoratului sau cel dupa raza care sa intamplat ar putea sa nu imi anuleze permisul ?
am suflat in alcoltest unde mi a iesit 0,87 dar am refuzat sa merg la iml, avand o gradatie si recunoscand o ca infraciune, de ce ma acuza de refuz de probe cand acel aparat este omologat si certificat metrologic ca radarul ca, cantarul, de ce ? ok am hotararea def. din 26.03.2013, stiu ca ma pot prezenta pt redobandire. citisem ceva aici ceva pe forum si nu mai inteleg pana la urma hotararea. ia spune ca in baza art 87 alin 5 oug 195/2002 cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 cpp ma condamna la 1si 6 luni inchisoare. in baza art 81 cp suspenda conditionat executarea pedepsei 1 si 6 luni inchisoare pe o durata de 3 ani si sase luni termen de incercare stabilit in cond art 82 cp. in baza art 359 cp atrage atentia inculpatului asupra dispozitilor prev la art 83 cp a caror nerespectare determina revocarea suspendarii conditionate a pedepsei. in baza art 71 alin 2 cp interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza II si lit b cp. in baza art 71 alin 5 cp constata suspendata executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art 64 lit a teza II si lit b cp pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii. si o plata de 1050 cheltuieli judiciare. cam asta e neintelegerea...... imi anuleaza permisul sau mi a suspendat pedepsele si interdictile prin perioada de incercare. stiu ca hotararea duce la anulare, dar ma gandeam la contextual ei, daca e condamnare pana la urma si daca mi l anuleaza. va multumesc foarte mult, daca e ceva favorabil fac cinste, va multumesc inca o data. ps. a fost o greseala, am 20 de ani de soferie, profesionist, b,c,e, multumesc.
am hotarare judecatoreasca definitive, in principiul stiu cand ma pot prezenta la examen, dupa un an sau in cazul unei amnistii imediat. intrebarea mea este; in cazul unei amnistii as putea sa mi recuperez carnetul fara examen ? din moment ce se anuleaza toate interdictiile administrative, va multumesc.