avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 552 soluții astăzi
Forum Activitate cocealaua

Activitate cocealaua

Răspuns la discuția Indemnizatie crestere copil tata
Da, asta știu. Dar din cate am citit, una dintre condiții este și să locuiască cu copilul (punctul c- mai jos).

De fapt, vreau să știu dacă, in cazul in care are venituri impozabile, mai exista vreo condiție neîndeplinita. Și eu cred că nu este cazul, dar mama vrea sa fie sigura, căci este o mama care până la urma creste singura copilul.

Drepturile de indemnizatie crestere copil se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; c) locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Situatie: doi parinti necasatoriti, dar care au impreuna un copil de 1 an si jumatate (nascut pe 10 mai 2021), Tatal nu locuieste la acelasi domiciliu cu copilul, ci il viziteaza saptamanal, de comun acord cu mama. Mama se afla in concediu de crestere copil. Tatal nu vrea si nu poate (motive de sanatate si/sau legate de angajator) sa isi ia luna tatalui (sau eventual cele 2 luni cfm noului proiect OUG), dar are venituri impozabile inainte de nasterea copilului.
In aceasta situatie, cum poate mama sa obtina indemnizatia pana la implinirea varstei de 2 ani ai copilului? Se poate invoca faptul ca tatal nu are acelasi domiciliu cu copilul?
Multumesc mult pentru orice raspuns.