avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 773 soluții astăzi
Forum Activitate M.Mihail

Activitate M.Mihail

Bună ziua!
Rog sfaturi in legătură cu următoarea speță:
In anul 2020 am încheiat un contract de prelevare celule stem cu un spital privat (plata prelevare + prima taxa anuala plătite la naștere, urmând a plăti timp de 18 ani, anual, 150 euro)
Vrem să renunțăm la contract însă am găsit următoarea clauză: "PĂRINȚII/PĂRINTELE și/sau COPILUL au dreptul de a înceta unilateral contractul numai dacă acoperă integral costurile suportate de Banca, astfel cum sunt enunțiativ menționate la art. 4 de mai sus, PĂRINȚII/PĂRINTELE fiind informat că spațiul de depozitare este unic, banca înregistrând costuri de stocare până la finalul perioadei contractuale."
Menționez că, la momentul semnării, având în vedere situația pandemică ne-a fost făcută oferta prin telefon/email, am fost trimiși la maternitate pentru semnarea contractului, unde la recepție i-a fost înmânată soției mapa cu acestea. Ne-am uitat fugitiv (din păcate) peste ele în mașină, le-am semnat și predat la recepție. Consultantul nu ne-a oferit toate datele și nici nu a fost de față la semnare.
Aceasta clauza mi se pare abuzivă, având în vedere faptul că, am platit prelevarea, primul an de depozitare, iar prin renunțarea la acestea, acest spațiu de depozitare devine liber. Totodată, maternitatea sau altcineva nu a achitat taxa in totalitate până la vârsta de 18 ani, urmând a-și recupera banii.
Cum ma pot obliga sa achit un serviciu de care nu beneficiez? Mi se pare o constrângere și cred că undeva este o hiba prin care aceștia încearcă să își mențină clienții prin constrângere *mai bine plătești și le păstrăm, altfel oricum plătești și le distrugem*.
Rog ajutor in rezolvarea problemei.