avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 739 soluții astăzi
Forum Activitate 10000000000000

Activitate 10000000000000

Buna ziua am si eu o nelămurire în legătură cu un credit bancar mai exact ipotecă!
In luna iunie am vizionat o casa ne-a plăcut si am batut palma cu vânzătorii.
Am fost obligați să dăm tot avansul că altfel nu ne ține acasa pentru noi în condițiile în care nu aveam nici un răspuns de la bancă ca ne aprobă creditul.
Am mers la notar am făcut o promisiune de vânzare cumpărare și am dat 15% din prețul casei, vreau sa specific faptul ca este prima casa pe care o luăm eu și soțul meu si nu cunoaștem procedurile am avut încredere în cei de la notariat cei de la agenția imobiliară prin care se vinde casa si brokerul care ne-a fost "băgat pe gat" sa al luăm ca sa ne rezolve mai repede cu actele la bancă noi având și un copil mic si am considerat ca așa scăpăm mai repede și intrăm în posesia casei.
Acum am întâmpinat probleme la bancă se poate 4 luni ne tot cere revisal ,ca trebuie sa dăm șpagă și în stânga și în dreapta la RLV ca nu ieșea la evaluator ca sa nu avem probleme de 2 ori am prelungit promisiunea la notariat ca sa aflăm într-un final ca sunt niste escrocii agenția brokerul si cu una din vânzatoarele casei (sunt 3 surorii),acum de la bancă ne minte ca semnăm astăzi ca semnăm saptamna viitoare si tot asa de 3 lunii nu avem absolut nimic se la bancă nu vor să ne de-a precontractul nu știm ce suna ne-a fost aprobată nu știm nimic și suntem mințiți de fiecare în parte!
Întrebarea mea este ce putem sa facem pentru ca am fost si la bancă ni sa dat doar cererea de depunere pentru creditare si în rest nimic motivul ca sunt date bancare secrete si nu avem nevoie sa le vedem
Unde putem sa apelam sa se rezolve cu creditarea și sa semnam actele pentru casa va rog din suflet sa îmi dați un sfat!

Va mulțumesc din suflet pentru răspunsuri!
Asta ce înseamnă în termeni populari nu am cunoștințe juridice mulțumesc!
Am înțeles dar deja am fost de 4 ori la ei la poartă cu executorul politistul nu sa semnat nu ai știm numele apare ca si cum a fost singur am făcut nenumărate plângeri si nimic nu a fost audiat totuși este 1 luna de zile in care sufăr după copilul meu si el după mine si cine știe cate o sa mai fie copilul trebuie sa înceapă grădinița trebuie sa se liniștească si el după tot ce i sa întâmplat
Buna ziua sunt o mama disperata nu știu unde sa mai apelez fiți amabili si ajutați mă cu un sfat
Am fost căsătorită din cauza neînțelegerilor si a violențelor atât fizice cat si psihice am luat decizia sa divorțăm, împreună avem un băiețel de 4 anișori.
In urma cu 2 ani jumate mi-a fost furat de către bunicii paterni tatăl fiind pionul lor de pentru a nu fi trași la răspundere.In urmă unei hotărâri judecătorești sa decis ca minorul să îmi fie încredințat stabilindui-se program de vizită tatălui si pensie alimentara.A venit cand a putut la copil și cu ce a putut pensia alimentara a platit-o cand a dorit si cand nu a dorit pentru asta are plângere penală pentru abandon de familie însă nu ia făcut nimeni nimic.Acum pe data de 02-07-2022 a venit la programul de vizită a zis ca ia copilul până la magazin si al aduce înapoi însă nu la mai adus nici în ziua de azi,am contactat un executor am făcut tot ce era nevoie însă nici un rezultat domnul executor este o persoana mai recalcitrantă si vb foarte urat nu a fost însoțit decât de un agent de la poliția locală si cam atât domnul executor dorește sa se"lupte" cu acești oamenii singur i-am propus sa ne însoțească cineva de la protecția copilului însă nici nu vrea sa auda i-am propus sa ne însoțească mai mulți agenți de la poliție nu vrea sa discute așa ceva.
In urma insistențelor la poliție am reușit sa iau legătura telefonic cu copilul care ai ruga pe bunici sa al aducă acasă ca ai este dor de mami si de casa lui de animăluțele lui însă domni de la poliție mi-au spus ca nu au ce sq facă.Bun am înregistrat apelul se aude clar cand copilul spune ca vrea la mami acasă ca ai este dor dar nu vrea sa asculte nimeni cu atât mai mult bunicii si tatăl care au spus în fața organelor de poliție si a executorului ca face asta din ambiție si ca nu o sa îmi dea nici un copil,ai rog zilnic sa mi-l dea macar sa vorbesc cu el așa îmi mai alin suferința si el la fel auzindu-ne până găsim o soluție si un om sa ne ajute
Acum întrebarea mea este cum si ce ma sfătuiți dumneavoastră sa fac în cazul aceasta ținând cont ca sunt nenumărate plângeri la poliție si la parchet iar domnii polițiști a zis ca după ce vin din concediu o sa se apuce de cercetat până atunci sa nu ai deranjăm.
Va rog din inimă sa ma îndrumați ce sa fac și cum sa procedez în acest caz?!
Va mulțumesc frumos!