Am un credit la banca, contractat in 2008, cu referire la calculul dobanzii (DOBANDA DE BAZA A BANCII care la data incheierii este de 10% + 2% MARJA BANCII, revizuibila periodic in functie de conditiile pietei). Cand a aparut OUG 50/2010 nu m-am deplasat la banca pentru a ma interesa de semnarea unui act aditional. Probabil au facut ei unul favorabil lor pe care nu l-am primit nici la solicitarea in sucursala unde am creditul.
Rata platita a fost in primele 3 luni din 2008 - 492 RON, a crescut ulterior la 535 RON si a ramas neschimbata pana in prezent. Am fost la banca astazi, am solicitat o explicatie si mi s-a raspuns ca pentru perioada trecuta nu imi pot spune cum s-a calculat, mi s-a prezentat un scadentar din prezent pana la finalul contractului (2018) cu o dobanda de 13% (si explicat ca ar insemna 4,5% ROBOR + 8,5% marja bancii).
Mie mi se pare o incalcare a contractului sa creasca marja bancii de la 2% la 8,5%. Am vreo sansa de castig daca ma adresez ANPC sau unui avocat?