avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 693 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Concediere colectiva
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Concediere colectiva

O societate are autorizatie pentru activitatea pe care o desfasoara doar pana la data de 25 ianuarie 2015, iar contractul nu se va mai prelungi. Mentionez de asemenea ca nu exista contract colectiv de munca si nici nu au fost desemnati reprezentati ai salariatilor (exista o convocare si un proces-verbal in care toti salariatii au semnat, fiind de acord ca relatia contractuala dintre parti sa fie guvernata de contractul individual de munca). Se va face cate o notificare privind concedierea colectiva pentru fiecare salariat in parte? As avea nevoie va rog de un model pentru aceasta notificare si de asemenea pentru cea care se trimite in aceeasi data la ITM si ATOFM. Multumesc.
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 09:43, 16 Decembrie 2014
Cati salariati are acea societate pe care vrea sa-i concedieze?
31 de salariati
Daca ii concediaza pe toti sau cel puţin 10 salariaţi, atunci este vorba despre o concediere colectiva.

Notificarea sindicatului sau reprezentantilor salariatilor va cuprinde :
a) numarul total si categoriile de salariati;
b) motivele care determina concedierea preconizata;
c) numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere;
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;
f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil;
g) data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile;
h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.

La ITM si AJOFM , angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării de mai sus
.

Model notificare gasiti aici
[ link extern ]
Ultima modificare: Luni, 15 Decembrie 2014
Cornel Vasile, Consilier juridic
Va rog daca se poate sa explicati la ce se refera:
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;
f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil.

Avand in vedere ca nu exista reprezentanti ai salariatilor, punctul "h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati" mai apare in notificare?
Se va face notificare adresata fiecarui salariat sau o singura notificare cu anexa tabel salariati unde acestia semneaza ca au luat la cunostinta?
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;


In ccm aplicabil sau in reg.intern , trebuie sa seregaseseasca anumite criterii care se au in vedere la stabilirea ordinii de prioritate.
De exemplu, fostul CCMN 2007 -2010 prevedea :
Art. 81
(1) La aplicarea efectiva a reducerii de personal, dupa reducerea posturilor vacante de natura celor desfiintate, masurile vor afecta in ordine:
a) CIM ale salariatilor care cumuleaza doua sau mai multe functii, precum si ale celor care cumuleaza pensia cu salariul;
b) CIM ale persoanelor care indeplinesc conditiile de varsta standard si stagiu de cotizare si nu au cerut pensionarea in conditiile legii;
c) CIM ale persoanelor care indeplinesc conditiile de pensionare la cererea lor.
(2) La luarea masurii de desfacere a CIM pentru motive ce nu tin de persoana salariatului vor fi avute in vedere urmatoarele criterii minimale:
a) daca masura ar putea afecta doi soti care lucreaza in aceeasi unitate, se desface contractul de munca al sotului care are venitul cel mai mic, fara ca prin aceasta sa se poata desface contractul de munca al unei persoane care ocupa un post nevizat de reducere;
b) masura sa afecteze, mai intai, persoanele care nu au copii in intretinere;
c) masura sa afecteze numai in ultimul rand pe femeile care au in ingrijire copii, barbatii vaduvi sau divortati care au in ingrijire copii, pe intretinatorii unici de familie, precum si pe salariatii, barbati sau femei, care mai au cel mult 3 ani pana la pensionare la cererea lor.
(3) In cazul in care masura desfacerii CIM ar afecta un salariat care a urmat o forma de calificare sau de perfectionare a pregatirii profesionale si a incheiat cu unitatea un act aditional la contractul de munca, prin care s-a obligat sa presteze o activitate intr-o anumita perioada de timp, administratia nu-i va putea pretinde acestuia despagubiri pentru perioada ramasa nelucrata pana la implinirea termenului, daca masura desfacerii contractului de munca nu-i este imputabila.
(4) In ipoteza in care doua sau mai multe persoane salariate sunt in aceeasi situatie, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor.


e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;

De exemplu:
- Reducerea tuturor cheltuielilor la limita de asigurare a funcţionării societăţii
- Creşterea veniturilor societăţii prin intensificarea campaniei de identificare de noi clienţi:
valorificarea unor mijloacelor fixe disponibile din patrimoniul societăţii prin inchiriere şi chiar vanzare;
- pensionarea salariaţilor care indeplinesc condiţiile de pensionare la limită de varstă.

f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil.


Este vorba despre acordarea de salarii compensatorii.

Avand in vedere ca nu exista reprezentanti ai salariatilor, notificarea se va adresa fiecarui salariat si va include si acel termen inauntrul caruia salariatii pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului angajatilor concediati.



Ultima modificare: Luni, 15 Decembrie 2014
Cornel Vasile, Consilier juridic

Alte discuții în legătură

Concediere pt motive ce nu tine de persoana salariatului biancad biancad In cazul in care o companie este nevoita sa renunte de exemplu la jumatate din posturile existente in cadrul unui departament datorita scaderii volumului de ... (vezi toată discuția)
Concediere colectiva ContSters338232 ContSters338232 Care sunt documentele care trebuie depuse la ITM in cazul unei concedieri colective? (vezi toată discuția)
Concediere colectiva ContSters31759 ContSters31759 Buna ziua, Va rog sa-mi spuneti, in cazul unei concedieri colective, inafara de notificarile de preaviz acordate salariatilor, societatea trebuie sa mai faca ... (vezi toată discuția)