avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1669 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... Contract asigurare sociala
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

Contract asigurare sociala

Buna ziua,

In momentul actual sunt in somaj. Dupa terminarea perioadei de somaj, as mai avea nevoie de 10 luni de stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie anticipata partial. M-ar interesa sa stiu daca as putea incheia un un contract de asigurare sociala cu Casa de Pensii pentru o perioada de 12 luni, iar contributia pentru aceasta perioada as vrea sa o platesc intr-o singura transa. Este posibil sa ies la pensie imediat dupa achitarea contributiei sau trebuie sa astept 12 luni, perioada pentru care s-a facut plata? De asemenea, m-ar interesa sa stiu daca cele 2 luni pentru care as achita contributie in plus (pentru pensionarea anticipata avand nevoie de 10 luni) se vor scadea din perioada de care mai am nevoie pentru a ma pensiona la limita de varsta. Va multumesc pentru ajutor!
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 19:37, 28 Ianuarie 2017
annaanna21 a scris:

..... M-ar interesa sa stiu daca as putea incheia un un contract de asigurare sociala cu Casa de Pensii pentru o perioada de 12 luni, iar contributia pentru aceasta perioada as vrea sa o platesc intr-o singura transa.
...


In sistemul public de pensii, se poate asigura cu contract de asigurare socială orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat, atât cei care nu au nici o formă de asigurare pentru pensie sau nu au nici un venit permanent, cât şi cei care au deja o asigurare cu contract individual de munca sau care sunt asiguraţi într-un alt sistem decât cel public de pensii (avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege).

Contractul de asigurare socială se încheie între:
– persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială
şi
– casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.

Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.

Documentele care se prezintă la încheierea contractului de asigurare socială:
a) actul de identitate – certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător;
b) actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz.

Venitul lunar asigurat (VA) înregistrat în contract:
– nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut;
- poate fi modificat prin depunerea unui act adiţional la contractul de asigurare socială (formular tipizat).

Pentru anul 2016 si pana in prezent :
– câştigul salarial mediu brut pe economie = 2.681 lei;
– venitul lunar asigurat: – VA minim = 938 lei (2.681 lei *35%); VA maxim = 13.405 lei (2.681 lei * 5 salarii).
- persoanele care încheie un contract de asigurare social vor stabili un venit asigurat la nivelul dorit, oricât între valoarea minimă şi cea maximă legală
- venitul lunar asigurat (VA) va constitui baza de calcul pentru pensie şi lunar, va determina contribuţia de asigurări sociale datorată.

Contribuția de asigurări sociale datorată lunar:
Asiguraţii cu contract de asigurare social datorează lunar o contribuţie de asigurări sociale calculată în funcţie de venitul asigurat înregistrat în contract şi cota de contribuţie de asigurări sociale stabilită anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel:

cas = VA * cota legală de contribuţie

Pentru anul 2016 si pana in prezent, s-a stabilit o cotă legală de contribuţie de asigurări sociale de 26,3% , astfel încât contribuţia lunară datorată pentru contractele de asigurare va fi :

– cel puţin 247 lei – pentru VA minimă, de 938 lei;
– cel mult 3.526 lei – pentru VA maximă, de 13.405 lei;
– între cele două limite legale, în funcţie de VA înregistrată în contract.

Plata contribuției lunare de asigurări sociale
Termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Plata contributiei de asigurari sociale poate fi efectuata atat de catre titular, cat si de orice alta persoana desemnata de acesta , lunar sau anticipat, pe o perioada de cel mult 12 luni.

Modalităţi de plată:
– la casierie
– prin virament bancar
– cu mandat postal.

[qout]
.... Este posibil sa ies la pensie imediat dupa achitarea contributiei sau trebuie sa astept 12 luni, perioada pentru care s-a facut plata? ...


Veti iesi la pensie incepand cu data cand indepliniti conditiile prevazute de lege ... altfel spus, dupa cele 10 luni.
Trebuie sa astept sa treaca cele 10 luni chiar daca achit anticipat contributia corespunzatoare lor? Va multumesc foarte mult pentru raspunsul dumneavoastra!
Va trebui sa asteptati sa treaca cele10 luni , chiar daca achitati integral contributia respectiva.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Despre plata anticipata a contributiei la casa de pensii kappa56 kappa56 Barbat in varsta de 60 ani doresc sa aflu despre plata anticipata a contributiei mele la Casa de Pensii , care ar fi cuantumul pe an si per total pe cei 5 ani ... (vezi toată discuția)
Plata cas yo4bzc yo4bzc Buna ziua! am fost in SOMAJ un an de zile, perioada ce s-a incheiat pe 17 iunie a.c. As vrea ca din IULIE sa platesc din mana CAS-UL. Ce suma trebuie sa ... (vezi toată discuția)
Contributie la pensie valy_lisa@yahoo.com valy_lisa@yahoo.com avem o intrep fam si venitul pe an 2500 iar la anaf azis ca nu mai depunen dec 600 si trebuie sa mergem sa facem contract la casa de pensii.cum se ... (vezi toată discuția)