Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
– se va atașa dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 2 alin. 3 din Regulamentul de organizare a examenului, respectiv un document oficial, emis de autoritatea organizatoare care, prin lege, a fost autorizată să organizeze examenul de definitivare în profesia juridică, prin care se atestă faptul că examenul de definitivare în altă profesie juridică a cuprins şi probe scrise și s-a desfăşurat în baza unei programe compatibile cu cea a examenului de definitivat în profesia de avocat (ex: adeverință).
consilier juridic cu o vechime în profesie de peste 10 ani, dar care nu a fost înscris în colegiu și nici nu a dat examen de definitivat
~ final discuție ~