Firma a închis activitatea, a cerut demisia tuturor.

În data de 29 aprilie 2025, reprezentanta hotelului, a solicitat tuturor angajaților restaurantului – inclusiv subsemnatului – semnarea unor cereri de demisie precompletate, în contextul în care ni s-a comunicat verbal că restaurantul își încetează activitatea începând cu 1 mai 2025, iar spațiile vor fi închiriate unei alte companii. Companie cu care am putut semna noi contracte de munca cei care au dorit.

Nu am fost informați oficial, în scris, cu privire la desființarea postului sau la o eventuală concediere, nu s-a emis preaviz legal, iar procedura corectă a încetării raporturilor de muncă prin Art. 65 Codul Muncii a fost complet eludată.

Sub presiunea acestei situații și în lipsa unei alternative reale, am semnat cererea de demisie, deși este evident că încetarea raportului de muncă nu a fost inițiativa mea, ci a fost impusă ca o formă de concediere mascată.

Demisia este un act unilateral de voință al salariatului (Art. 81 Codul Muncii), ceea ce nu reflectă realitatea în acest caz.

Întrucât activitatea a fost sistată, postul a fost desființat, iar conform Art. 65 din Codul Muncii, angajatorul avea obligația să emită o decizie de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.

În locul concedierii legale, s-a apelat la o demisie colectivă forțată, pentru a evita acordarea preavizului (Art. 75 Codul Muncii), plata drepturilor salariale și facilitarea accesului la indemnizația de șomaj.
Menționez că această procedură a fost aplicată întregului personal al restaurantului (estimativ 6-8 persoane), ceea ce indică o practică organizată, nu o excepție individuală.

Această practică contravine principiilor de bună-credință și consensualitate în raporturile de muncă (Art. 8 Codul Muncii) și poate constitui o formă de abuz asupra consimțământului, potrivit Codului Civil.