Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
De la 1 august 2025, Sistemul național de import (SNI) a devenit operațional și a înlocuit vechiul sistem folosit de Autoritatea Vamală Română (AVR) la procesarea declarațiilor vamale de import. Totuși, normele pentru utilizarea SNI au fost oficializate de AVR abia acum, la câteva săptămâni distanță. Totodată, au apărut și norme noi pentru administrarea contingentelor tarifare. Citește articolul
O treime dintre companiile multinaționale (34%) susțin că introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor bariere netarifare ar avea un impact semnificativ asupra activității lor, în timp ce 57% afirmă că impactul ar fi unul moderat, iar pentru a atenua efectele unor astfel de măsuri, aproape 30% ar majora prețurile, iar 16% ar lua în calcul relocarea producției în altă țară sau exportul pe alte piețe, se arată în Deloitte 2025 Global Tax Policy Survey. Conform studiului, monitorizarea tarifelor și a reacțiilor pe care le generează reprezintă una dintre caracteristicile-cheie ale politicii fiscale globale în 2025, dat fiind că acestea ar putea să înlocuiască anumite politici fiscale naționale, în circumscripții aflate în căutarea unor avantaje competitive pe plan global. Citește articolul
Într-o economie globalizată, în care lanțurile de aprovizionare traversează numeroase jurisdicții, iar companiile operează prin rețele complexe de filiale și parteneri internaționali, interacțiunea dintre prețurile de transfer și valoarea în vamă a mărfurilor rămâne un aspect esențial pentru companiile multinaționale, autoritățile fiscale și vamale deopotrivă. Vorbim despre o corelare necesară între cele două elemente economice care sunt reglementate diferit. Citește articolul
Cele două continente sunt despărțite de un Atlantic ce oferă multe provocări, iar, de câteva luni, și de aprige dispute tarifare, care par a avea și mai multe necunoscute. Europa, mai exact, țările membre ale Uniunii Europene, și Statele Unite ale Americii, după instalarea noii administrații la Casa Albă sub președinția Trump, se înfruntă, de aproape o jumătate de an, într-un conflict comercial: cu „arma” numită taxe vamale (ultima salvă a fost trasă acum câteva zile - un salt tarifar de la 10% la 50% în direcția UE). Citește articolul
Ascensiunea DeepSeek, un startup chinez care propune un model AI mai ieftin decât cele de la OpenAI, a tulburat piețele, iar războiul comercial dintre SUA și China a generat incertitudini suplimentare. Președintele Donald Trump, care inițial era perceput ca un aliat al piețelor, a semnat un ordin executiv care impune taxe vamale severe asupra exporturilor din Canada și Mexic și asupra importurilor din China, stârnind întrebări cu privire la obiectivele sale de politică economică. Expertul Ray Dalio sugerează că aceste măsuri sunt parte a unei strategii mai ample de a pregăti SUA pentru un conflict economic și geopolitic cu China, în contextul în care influența administrației Trump ar putea submina principiile pieței libere. Citește articolul
Noua amnistie fiscală stabilită recent de Executiv acoperă, printre alte datorii fiscale, și datoriile vamale, potrivit OUG nr. 107/2024 și procedurii sale de aplicare. Iată ce trebuie să știe contribuabilii despre această chestiune. Citește articolul
O procedură specială de suspendare a actelor administrative prin care se aplică taxe la import sau la export a fost introdusă în Codul vamal, aceasta fiind aplicabilă din 6 februarie 2024, după ce Autoritatea Vamală Română (AVR) a oficializat normele necesare. Practic, solicitările contribuabililor care se consideră vătămați prin aceste acte sunt depuse direct la AVR, nu la instanțele de contencios administrativ, însă datoria vamală trebuie garantată integral, nu parțial. Citește articolul
În contextul unor eforturi constante pentru îmbunătățirea gestionării frontierelor și combaterea activităților ilegale, Ministerul Finanțelor anunță un plan de dotare a birourilor vamale cu 26 de scanere cu raze X până la finalul anului 2027, potrivit unui comunicat de presă recent. Această măsură este gândită să sporească securitatea națională și să consolideze lupta împotriva contrabandei și fraudei vamale. Citește articolul
Nomenclatura combinată (NC) a UE se actualizează la data de 1 ianuarie 2024, conform unui regulament european recent oficializat. Deoarece NC stă la baza mai multor operațiuni fiscale, specialiștii atrag atenția că firmele ar trebui să analizeze dacă sunt efecte pentru activitatea lor. Citește articolul
Importatorii de mărfuri sunt vizați de o serie de modificări ale procedurii de amânare a determinării definitive a valorii în vamă, conform unei hotărâri oficializate miercuri de Executiv. Există situații în care determinarea valorii nu se poate face imediat, astfel că importatorii pot ridica mărfurile, dar este necesară intrarea în procedura specială pentru determinarea definitivă ulterioară a valorii. Citește articolul