O procedură specială de eșalonare la plată a obligațiilor de mediu urmează să fie stabilită printr-un ordin separat al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP), conform unui proiect de ordin apărut joi în dezbatere publică. Practic, ministerul trebuie să vină cu o procedură specială deoarece Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) este considerată organul fiscal competent în materia obligațiilor de mediu ale contribuabililor. Citește articolul
Regulile pentru completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) au fost schimbate de Ministerul Finanțelor (MF), conform unui ordin recent oficializat. Documentul este utilizat de contribuabili, printre altele, pentru achitarea impozitelor, taxelor și a altor obligații. Citește articolul
O amplă reformă a impozitării afacerilor a fost inițiată recent de Comisia Europeană prin publicarea a două proiecte de directive. Acestea se vor adresa, în esență, companiilor care activează în mai multe state membre ale UE, indiferent dacă vorbim de întreprinderi micro, mici, mijlocii sau mari. Scopul lor, pe termen lung, este reducerea costurilor de conformare și a riscurilor de apariție a litigiilor, dar și stabilirea unui cadru previzibil, stabil și just pentru impozitarea afacerilor. Citește articolul
Măsurile fiscale care sunt dezbătute intens în Coaliția de guvernare de câteva luni încă n-au fost definitivate. Însă un aspect important este că autoritățile ar vrea ca aplicarea lor să fie făcută, de principiu, de la 1 ianuarie 2024, conform unor declarații recente ale ministrului finanțelor. Totodată, prim-ministrul României a precizat că măsurile fiscale urmează să fie finalizate, dezbătute, aprobate și oficializate până la finalul lunii septembrie 2023. Citește articolul
Companiile care au în proprietate clădiri, terenuri și mașini, la finalul anului precedent, trebuie să plătească, în anul curent, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie, impozit pentru acestea, potrivit Codului fiscal. Din moment ce se apropie al doilea termen de plată, am reunit astăzi principalele aspecte de reținut în legătură cu impozitele locale, cu precizarea că numai cine le-a achitat integral până la primul termen poate beneficia de reduceri din partea autorităților locale. Citește articolul
Pe agenda parlamentarilor pentru a doua sesiune ordinară din 2023 se află mai multe proiecte importante din domeniul fiscal-financiar care ar putea deveni legi până la iarnă. Unele dintre proiecte sunt mai recente, însă altele sunt „moștenite” din anii precedenți. Citește articolul
Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) tratează cu indulgență situațiile în care vorbim de reținerea și neplata la stat a taxelor salariale (printre altele) în cel mult 60 de zile de la scadență. Conform specialiștilor, ANAF preferă să trimită atenționări către restanțieri înainte de a face sesizări penale. Însă există și o problemă legată de reincriminarea faptei. Citește articolul
Regulile în funcție de care se calculează amenzile penale pentru persoanele juridice au fost schimbate recent prin lege. În acest context, specialiștii ne-au explicat cum se aplică regulile noi într-un caz concret - situația în care o companie este amendată penal pentru neplata dărilor cu reținere la sursă. Citește articolul
În aproximativ două săptămâni vom intra, cel puțin calendaristic, în toamnă. Dincolo de multiplele măsuri fiscale majore pregătite de autorități, dar încă neasumate public, companiile și PFA-urile ar trebui să fie atente și la alte chestiuni importante. Iată ce e de știut în momentul de față: Citește articolul
Guvernul pregătește modificări la Codul Fiscal care vizează introducerea a două noi impozite în zona imobiliară, potrivit unui proiect de OG consultat de redacția noastră, care nu a fost încă pus oficial în dezbatere publică. Documentul introduce un impozit pentru deținerea mai multor proprietăți imobiliare, precum și un nou tip de impozit ce vizează tranzacțiile imobiliare cu clădiri rezidențiale noi în valoare de peste 600.000 lei. Citește articolul