Cuantumul minim al burselor pe care le vor primi elevii în primul semestru din anul școlar 2021-2022 va rămâne același ca-n anul școlar încheiat în această vară, potrivit unei hotărâri oficializate aseară. Mai exact, valoarea burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social va fi de 100 de lei, dar, acolo unde există bani, autoritățile locale pot majora sumele. Totuși, pentru cel de-al doilea semestru al anului școlar, care începe în ianuarie 2022, a fost stabilită majorarea valorii tuturor burselor, cea mai mare dintre ele, 500 de lei, urmând să fie acordată în cazul burselor de performanță. Citește articolul
Valoarea minimă a burselor pe care le vor primi elevii în anul școlar 2020-2021, respectiv a celor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, este de 100 de lei, iar, acolo unde există bani, autoritățile locale vor putea majora sumele. Măsura este cuprinsă într-o hotărâre de Guvern oficializată marți. Citește articolul
Guvernul a oficializat azi cuantumul burselor pe care le vor primi elevii în anul școlar 2019-2020, adică valoarea burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. În esență, acestea își vor păstra valorile de anul trecut, dar, acolo unde sunt bani, vor putea fi majorate de autoritățile locale. Citește articolul
Elevii din țara noastră ce primesc bursă socială pot, începând de azi, să cumuleze acest tip de venit cu alte burse. Mai exact, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit și cu bursa de studiu. Măsura se regăsește într-un act normativ oficializat recent și care se aplică de azi. Citește articolul