Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
În contextul noilor modificări aduse criteriilor de acordare a burselor, printr-un ordin al Ministerului Educației (ME) apărut recent, s-a stabilit ca cei care depun la începutul anului școlar acte doveditoare pentru primirea bursei de ajutor social și sunt eligibili nu mai trebuie să depună alte acte în semestrul al doilea. Clarificările au venit din partea ME, ca răspuns al unei solicitări făcute de redacția noastră. Totodată, anumite burse de ajutor social nu mai sunt condiționate de venitul lunar al familiei. Citește articolul
Principiul acordării burselor sociale pentru elevii de gimnaziu, liceu sau învățământ profesional a fost modificat, astfel încât cei care fac naveta la școală sau sunt orfani să primească bursă, fără să se mai țină cont de venitul net lunar al familiei, potrivit modificărilor aduse luni, printr-un ordin, de Ministerul Educației (ME) criteriilor de acordare a burselor. Tot anul acesta, media pentru acordarea burselor de merit a crescut de la 8,50 la 9,50. Citește articolul