Ma intreb?

Alin Popescu este avocat, specializat in drept informatic, in cadrul Cabinetului de Avocat "Alin Popescu".

Orice incursiune in lume intrebarilor retorice ar trebui sa inceapa cu faimoasa replica a lui Hamlet: "A fi sau a nu fi. Aceasta-i intrebarea...". Noi, oameni constiinciosi, enuntam adeseori ganduri sub forma unor intrebari la care am fost educati sau poate programati sa nu asteptam raspuns. Si, pentru ca mai suferim si de boala catalogarii, a trebuit sa le dam un nume: intrebare RETORICE.

Intelesul lor, rostul care le determina existenta, este diferit dupa cum oamenii dau glas propriilor indoieli ori, desi intreaba serios, asteptand sa reactioneze cel intrebat, raman fara raspunsuri. Atunci, intrebarea retorica e similara cu un esec. Mai sunt, bineinteles, cei care rostesc mereu intrebari retorice, la care de altfel n-au stiut niciodata raspunsul. Pentru ei insa, e o problema de imagine, pentru ca intrebarile in cauza ii fac sa arate mai bine. Dau bine la public...

Intrebarile retorice au patruns atat de adanc in viata noastra, incat unii le considera tocmai elementul fara de care nu putem merge inainte. Asa ca, Legiuitorul, in mareata sa mila, s-a gandit sa isi lepede brusc de pe umeri mantaua raspunsurilor la intrebarile supusilor. A fost inventat conceptul de "procedura a aprobarii tacite", mama tuturor intrebarilor retorice. Adica eu, comerciant mic sau mare, ma adresez unor anumite autoritati ale statutul, cu intrebari diverse: "pot sa fac aceasta activitate?", "pot sa...?". Statul nu se oboseste sa raspunda si intrebarea mea ramane retorica. Atunci ma bucur tare, pentru ca procedura de mai sus imi spune ca lipsa unui raspuns inseamna ca da, statul e de acord. Buna inventie, nu? Inventie care produce si efecte haioase, pe masura ce intrebatorul se intreaba in plus daca statul a primit sau nu cererea lui...Poate ca nu?

Cel mai amuzant efect al unei intrebari retorice a putut fi observat in Anglia, acum cativa ani. Atunci s-a produs, pe o autostrada, un mare accident de circulatie. Nimic nou, ati putea spune... Motivul insa, era unul neobisnuit. Pe un panou statea scrisa o intrebare: "De ce fac asta in fiecare zi?". Multi au analizat fraza si s-au ciocnit de cei din fata lor, ramasi la randu-le pe ganduri. Dupa cateva saptamani, inrebarea a reaparut intr-o forma schimbata, provocand un al doilea accident, mai mic insa ca amploare: "De ce inca fac asta in fiecare zi?". Politia si-a pus, la randul ei, intrebarea daca nu cumva unele mesaje publicitare ar trebui interzise. :-))

Peste alt timp, au avut cu totii raspunsul: "Pentru ca imi place sa fiu curat !". Era o reclama la sapun...

Ce legatura or avea toate povestile de mai sus? Ei, bine, iata o alta intrebare la care nu vreau sa va sugerez eu raspunsul. Mi-aduc aminte totusi ce spunea Einstein: "Doua lucruri sunt infinite pe aceasta lume: Universul si prostia omeneasca. Nu sunt insa foarte sigur in privinta Universului."