Ma consider un om cu obiceiuri hai sa le spunem normale. Iubesc viata, oamenii care stiu sa si-o traiasca, cartile bune, filmele lui Tarkovski si chitara lui Eric Clapton. Desi as vrea sa cred ca si in Romania viata culturala este apreciata, se dezvolta incet, dar sigur, si tot mai multi dintre romani adera la ea, realitatea zilnica imi ia bandajul de pe ochi intr-un mod extrem de dureros, ca de pe o rana care nu e vindecata complet.

Articolul continuă mai jos

Si astfel ma lovesc de crunta realitate: mediocritatea, kitsch-ul, arivismul, mai rau, parvenitismul intalnit la orice pas, falsele pretentii culturale si “pitiponceala” ce a invadat televizorul au devenit noile trenduri autohtone.

Oamenii nu mai sunt evaluati dupa bagajul intelectual/spiritual pe care il poseda, ci in functie de cat sunt de tupeisti, bagatori de seama si maestri ai cuvintelor pompoase, dar redundante.

Prin natura meseriei de jurnalist ajungi treptat sa cunosti nenumarati oameni. De la politicieni sau specialisti in diverse domenii, pana la oameni de rand, colegi de breasla, etc. Pe unii te simti mandru ca i-ai cunoscut, ca ai putut impartasi cu ei putin din timpul si cunostintele lor, pe altii regreti ca i-ai intalnit. Toate acestea insa se trec, sa zicem, la capitolul experiente personale fugitive.

Dar ce te faci cand, mediocritatea, nepasarea si miserupismul oamenilor din jur ajung sa te afecteze implicit. Cand te vezi inconjurat de oameni care se ghideaza in viata dupa premisa "lasa bai ca merge'asa" ?

Nu, sa stii ca nu (mai) merge asa. Nu trebuie sa cream lucruri perfecte, dar hai macar sa le facem perfectibile, e un prim pas. Nu ne cere nimeni sa facem pe perfectii, pe atotcunoscatorii. Dar macar putem incerca ca in domeniul nostru sa fim buni, fara a avea pretentia ca ne pricepem la toate.

Si lucrul aceste se vede cel mai bine in politica, cu impact direct asupra noastra ca popor. De zeci de ani avem politicieni care pretind ca stiu de toate, oricand. Mai ales cand nu sunt la guvernare, pentru ca atunci le este usor sa isi dea cu parerea, fara implicatii prea riscante. Cand vin la guvernare il iau pe NU in brate: Nu se poate, NU sunt bani, Nu ne permite legea, NU exista alternative.

Si tot asa noi romanii am invatat sa il acceptam pe acest NU, sa ne obisnuim cu el si chiar mai mult, sa ni se para normal cand il auzim din gura cuiva.  Astfel,  a devenit ceva firesc ca NU se construiesc autostrazi, ca se da spaga la medic sau la Fisc, ca NU avem litoral precum vecinii bulgari sau ca politicienii nostri habar NU au sa faca politica, legi bune sau strategii fiscale viabile.

Raportat la scara mai mica, la fel se intampla si in viata fiecaruia: de la birou, pana acasa sau in cercul de prieteni. Mereu exista cineva care stie tot despre toate, acel cineva dispus sa pupe mana sefului, pentru ca mai tarziu sa isi infiga coltii in ea. Si da, tupeul a devenit o valoare, iar vorbaria multa un plus in CV.

John Fowles spunea ca mediocritatea este plaga civilizatiei si, daca stam sa analizam situatia actuala, ne dam seama cat de multa dreptate avea. Atata timp cat mediocritatea este un laitmotiv al societatii, cat oamenii prefera sa citeasca reviste de scandal in metrou si folosesca TV-ul doar pentru a afla ce a mancat Monica Columbeanu acum doua seri, e normal ca nici scara noastra de valori sa nu evolueze din acest stadiu precar.

In acest caz, nu trebuie sa ne mire ca politicienii nostri sunt cum sunt. Ca Vanghelie isi ingroapa rudele in cavoul familiei Lahovary, ca Elena Basescu a ajuns Parlamentul European si scrie “sa-intamplat” sau ca parlamentarii nostri dorm in timp ce se sunt dezbatute legi importante pentru noi. Sa traim BINE ! Citește mai mult despre editorial anca dumitrescu