Muzica mea? Un templu al hedonismului

14 Ianuarie 2012

Timp de citire: 2 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Vecinul meu canta la pian, uneori cu frenezie si peretii incep sa tremure nelinistiti, alteori incet, lin, ca si cum timpul n-ar vrea s-o mai ia din loc. Eu stau si ascult, inchid ochii, ma intind pe pat si gandurile incep s-o ia la vale. Incep sa cante si ele odata cu notele muzicale impregnante pe clapele pianului.

Si atunci, nici ca-mi mai pasa de tumultul din jur. Muzica se absoarbe incet prin porii mei, intra adanc in epiderm, pana cand celulele corpului ajung sa bata la unison. In acel moment, lumea din jur se dizolva. Raman doar eu si notele muzicale, ca intr-o perfecta comuniune.

Atunci cand mintea gandeste cu sunete, incepe sa apara muzica. Si nu vreau sa ii dau o definitie muzicii mele, e doar o placere, resimtita de minte, trup si suflet. E sentimentul ala placut si intim, care ma cuprinde in diminetile de weekend, cand ma trezesc tarziu, dau drumul unei muzici bune si savurez gustul intens de cafea.

Muzica mea e asociata cu cate un moment din viata: e melodia aceea a „diminetilor cu soare, e muzica cu care ma binedispun la birou, e muzica nebuna care urla in masina atunci cand conduc, e muzica fara de care unele nopti ar fi seci si monotone. E acea chitara a lui Hendrix care-ti zburleste parul si-ti da fiori reci pe spate, e un Eric Clapton live, e Leonard Cohen in nopti tarzii de iunie sau un Chopin cand suferi de insomnie.

Am un pick-up acasa, e defect saracul. Il tin pe post de mobilier, insa e placut sa-l stiu acolo, ca o amintire vie a trecutului. A zilelor cand tata asculta Led Zeppelin sau Deep Purple si se purtau blugi evazati si plete. Uneori, ma gandesc cum ar fi sa cante din nou, sa-i ascult pe Simon si Garfunkel direct de pe vinil. Si-atunci, ma supar pentru ca, din comoditate, am tot amanat sa-l duc la reparat.

Muzici ca amintiri ...

Muzica nu doare. Uneori insa rascoleste, e adevarat. Aduce inapoi amintiri, locuri sau oameni dati uitarii. Alteori, iti imprima din nou pe retina imagini pe care te-ai obligat sa le inchizi in cufarul cu vechituri. Ai vrut sa le uiti si ori de cate ori asculti melodia aceea, iti dai seama ca n-ai cum. Ca e ca un tatuaj pe care il porti cu tine si nicio operatie estetica din lumea nu ti-l va putea scoate de acolo. Nu-i nimic, tot muzica e cea care vindeca. In contact cu spiritul bolnav, se comporta ca un panaceu. Abuzeaza cu incredere de el, nu are efecte adverse :)

Muzica, stenografie a emotiei

Cu muzici bune si vinuri seci te-nveti usor. Nu-i ia mult timp trupului sa devina dependent. Ce este pana la urma muzica? Un drog usor cu multe victime la activ. O dependenta placuta, un stil de viata hedonist care n-a facut rau nimanui. Singurul meu sfat: a se consuma cu grija si atentie la detalii, de cat mai multe ori pe zi. Si atentie mare: a nu se confunda drogul natural, adevarat, cu replici si imitatii prozaice.

Va las cu Alexandrina, caci eu momentan zbor cu avionul de aur :)

EDITORIAL

Muzica mea? Un templu al hedonismului

Anca Dumitrescu ,

Comentarii articol (28)