"Oriunde" e la o distanta de mers pe jos, daca ai timp. "Orice" e la o distanta de prins in mana, daca-ti doresti cu adevarat. Iar astazi, tu si cu mine ii vom arata unui om aflat la rascruce de ganduri ca trebuie sa mearga mai departe, sa-si implineasca menirea si sa schimbe, prin eforturile ei, sansele de viata a sute de mii de romani. Te rog sa ma ajuti sa-i explicam asta.

Articolul continuă mai jos

Mi-am dorit intotdeauna sa stiu ce e in mintea unui copil atunci cand invata sa mearga. Un pas, doi, apoi inveti ca natura poate fi dominata. Privesti totul de la inaltime. Depasesti obstacole, sari peste baricade, te poti misca liber. Mersul e cel mai frumos sentiment din lume, privit asa. Si spun ca-i sentiment pentru ca el, mersul, te scoate din reveria lumii privita din sezut, te duce spre o destinatie necunoscuta, te obliga sa fii activ. Asa am ajuns sa cred ca atunci cand incepi sa mergi, incepi, de fapt, sa traiesti.

Si te indrepti spre urmatorul examen pe care viata il va pune in fata ta. Si-apoi urmeaza altul. Si altul. Si mergi prin toate, vesel sau trist, pana cand inveti ca mersul inainte e singurul lucru care conteaza in viata. Tibetanii spun ca daca vrei sa ramai la fel, trebuie sa te schimbi. Mereu. Un lucru pe care noi, oamenii obisnuiti, il facem rar. Din ce in ce mai rar. Prinsi in bula noastra de bine, ne adaptam realitatea la propria comoditate. Si uitam sa ne schimbam, refuzand noul ca pe un dar otravit al vietii.

Sclipirea
Eu cred ca fiecare dintre cititorii acestui text are in el puterea sa faca mult mai mult decat si-a imaginat. Si nu spun asta incercand sa motivez intr-un gest prostesc zeci de mii de oameni cu experiente si vise diferite. Nu. In noi e tot atata vointa cata lene. E tot atata inversunare cata resemnare. E tot atata putere sa depasim obstacole cata teama si nevoie de ghemuire intr-un colt pana trece furtuna.

Tocmai de aceea, atunci cand cineva ne provoaca si ne pune cu spatele la perete, atunci cand cineva ne pune la indoiala proiectele ori ne impinge cu toate fortele departe de calea pe care ne-am ales-o, atunci cand cineva ne pune limitele la incercare, singura solutie e sa ne aducem aminte de momentul cand am invatat sa mergem. Acel moment e cea mai buna imagine a timpului in care am decis sa invingem orice forma de obstacol si sa ne vedem de drumul nostru.

Nimic nu e in viata mai important decat sa mergi mai departe.

Scriu textul asta pentru o prietena, recunosc. Acum, in momentele acestea, ea traieste drama reintoarcerii la realitate. N-o sa-i dau numele, pentru ca nu vreau sa transformam o idee intr-o polemica nepotrivita. Pot doar sa spun ca ea, voluntar de profesie, a invatat proiectele ei sa mearga, a mobilizat oameni si a ajutat nenumarate vieti. A determinat companii mari sa contribuie la strangerea de fonduri pentru tehnologie care sa ajute bolnavii de cancer. A incercat sa-si nege vocatia de voluntar, continuand sa creada ca este un om obisnuit care are norocul sa poata ajuta alti oameni.

Ca intotdeauna, insa, atunci cand lucrurile mergeau excelent, au aparut betele in roate, au aparut oamenii care-si doresc si ei laurii succesului, au aparut polemicile si neintelegerile. Si, pentru un moment scurt, prietena de care va vorbesc s-a vazut pusa in fata unei ipoteze pe care n-o luase niciodata in calcul: sa renunte.

Scriu textul acesta pentru ca simt ca e de datoria mea sa sustin cu toate puterile putinii oameni care fac ceva pentru semenii lor. Ei, oamenii despre care vorbesc, sunt singurii care ne imping pe toti inainte, ne obliga sa ne comportam ca o societate si ne indeparteaza de pragmatismul capitalist al ideii ca supravietuieste doar cel puternic.

Asa ca te rog pe tine, cititorule, sa lasi un mesaj pentru cineva care merita impulsionat intr-un moment de cumpana din viata lui. Explica-i ca merita sa se bata mai departe pentru ce a construit pana acum. Explica-i ca nu trebuie sa renunte. Sunt sigur ca fiecare cuvant al tau o sa conteze.

Multumesc anticipat!
Context articol: