Cazierul judiciar ar putea fi eliberat persoanelor fizice de orice unitate de politie desemnata, se arata intr-un proiect de lege lansat in dezbatere publica de Ministerul Administratiei si Internelor. Propunerea vine in contextul in care legislatia in vigoare stabileste ca cetatenii pot obtine cazierul judiciar doar de la unitatile de politie de la locul de nastere, domiciliu sau resedinta.
In prezent, pentru a obtine certificatul de cazier judiciar, persoanele fizice trebuie, potrivit Legii 290/2004, sa se adreseze doar unitatilor de politie de la locul de nastere, domiciliu sau resedinta.
Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar modifica aceasta prevedere, in sensul ca ofera persoanelor fizice posibilitatea de a depune cereri de eliberare a cazierului judiciar la orice unitate de politie desemnata sa elibereze certificate de cazier judiciar. Astfel,
persoanele nu vor mai fi conditionate de locul de nastere, resedinta sau domiciliu.
Prevederile nu se modifica, insa, si pentru
persoanele juridice, astfel ca acestea se vor adresa, in continuare,
doar unitatilor de politie pe raza carora isi au sediul social sucursala, filiala sau punctul de lucru.
Despre datele personale si datele judiciare: ce se modifica?
Daca pana acum nu erau numite, initiativa legislativa propune introducerea a 3 noi articole care sa stabileasca
care sunt datele personale ce vor fi prelucrate pentru inscrierea in evidentele cazierului judiciar. Astfel, pentru
persoanele fizice se vor prelucra: codul numeric personal, numele, prenumele, prenumele parintilor, data si locul nasterii, numele purtate anterior, domiciliul, seria si numarul actului de identitate, sexul, cetatenia.
In cazul
persoanelor juridice, vor fi prelucrate urmatoarele date de identificare: codul unic de identificare, denumirea persoanei juridice, codul fiscal, numarul de ordine in Registrul Comertului (in cazul societatilor comerciale), sediul, precum si datele personale ale reprezentantului legal.
In acelasi timp, propunerea legislativa numeste
datele judiciare ce vor fi inregistrate in cazierul judiciar: cuantumul pedepsei/sanctiunii aplicate, denumirea infractiunii, a masurii cu caracter penal dispuse, incadrarea juridica a faptei, numarul si data punerii in miscare a actiunii penale, sentintei penale, deciziei penale, scoaterii de sub urmarire penala, numarul dosarului penal, titulatura completa a organului judiciar, data ramanerii definitive, modalitatea de executare/stingere a pedepsei, data arestarii, data eliberarii, restul de pedeapsa ramas de executat.
Pe de alta parte, tot in proiectul de lege se mentioneaza
categoriile de date ce NU se inscriu in cazierul judiciar: datele referitoare la persoanele fata de care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale sau fata de care a fost luata una dintre masurile preventive prevazute de Codul de procedura penala.
"Pentru eliminarea unor disfunctii in ceea ce priveste continutul certificatului de cazier judiciar, se mentioneaza, in mod clar, categoriile de date ce nu se inscriu in certificatul de cazier judiciar", se arata in expunerea de motive a initiativei legislative.
In ceea ce priveste extrasele de pe hotararile judecatoresti definitive, comunicarile privind achitarea amenzii penale sau comunicarile de punere in miscare a actiunii penale, Legea nr. 290/2004, in vigoare, nu are prevederi referitoare la inscrierea acestora in evidentele cazierului judiciar. Proiectul de lege introduce, insa
obligatia de a inscrie extrasele si comunicarile in evidentele cazierului judiciar, in cel mult 30 de zile de la data comunicarii.
Un alt termen stabilit de propunerea legislativa se refera la persoanele fizice inscrise in cazierul judiciar
cu sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii stabilite conform Codului penal. Acestea persoane
ar urma sa fie scoase din evidenta daca au trecut 5 ani de la aplicarea sanctiunii.
Puteti consulta atasat proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 290/2004, aflat momentan in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Administratiei si Internelor.
Comentarii articol (5)