125 de ani de la moartea lui Eminescu. Cauzele decesului, inca sub semnul intrebarii

In urma cu 125 de ani, pe 15 iunie, Mihai Eminescu se stingea in sanatoriul doctorului Sutu din Strada Plantelor, din Bucuresti.

Asupra cauzelor care au dus la decesul lui Eminescu au circulat de-a lungul timpului mai multe teorii. Printre acestea se numara cea potrivit careia, poetul/ziaristul ar fi suferit de o boala psihica, in timp ce altii spun ca acesta nu avea nicio boala mintala, ci doar depresii.

De asemenea, a mai circulat si ideea ca el ar fi fost ucis din cauza criticilor aduse puterii de la acea vreme (un exemplu in acest sens au fost articolele publicate in ziarele la care a lucrat). Astfel, ar fi fost otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului.

Acestor teorii sau speculatii, li se adauga o serie de documente semnate de diverse persoane care s-au aflat in preajma lui Eminescu, cu putin timp inainte de moartea sa.

Mai jos, sunt cateva fragmente din astfel de documente (acestea au fost preluate din cartea lui Nicolae Georgescu "Eminescu Tarziu Trecerea"): 

Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular

Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: <<Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!>>
Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi <<Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!>> L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-m potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!

Cateva date asupra ultimelor zile ale poetului Mihail Eminescu de Dr. V. Vines, Sef de lucrari la clinica neurologica din Bucuresti 

Am avut ocaziunea sa ingrijesc, ca intern la <<Institutul Caritatea>> al regretatului profesor Al.Sutzu, pe marele nostru poet Mihail Eminescu in ultimele luni ale vietii sale (martie – iunie 1889). Gasesc acum printre hartiile mele notele pe cari le-am luat atunci si care cred ca prezinta un oarecare interes fiindca ele cuprind date exacte despre ultimele zile ale bolii poetului si mai ales despre cauza adevarata a mortii sale, asupra careia s-a creat o legenda. N-am regasit printre hartiile mele decat o parte din note si de aceea rog pe cititori sa scuze lipsurile fatale.
(...)
La intrarea in Institut, Eminescu nu prezenta tulburari psihice importante. Citea jurnale si carti, scria chiar articole de jurnal si putea oarecum sa-si dea seama de tot ce citea si scria. Dar, incetul cu incetul facultatile intelectuale s-au slabit (prezentand simptome de dementa destul de accentuate), asa ca, in aceasta perioada, cand citea sau scria, repeta acelasi lucru de 5-6 ori, fara sa-si dea seama de ce a citit sau scris. Atentia era abolita. Memoria scadea progresiv.
(...)
Cand a intrat in Institut nu manifesta nici un fel de delir; vorbea insa foarte putin, era preocupat, parea ca planuieste ceva pe care inca nu voieste sa-l comunice altora. Cu incetul a inceput sa spuna celor din jurul sau ideile care-i treceau prin cap, ca are sa castige bani multi, milioane, scriind articole de ziare sau publicand poezii.
(...)
Prin mai 1889, un bolnav, nu din cei furiosi, se distra invartind o piatra mica legata de o ata. Piatra scapand din ata, a lovit intamplator pe Eminescu in cap, aproape de sutura interparietala, producand o rana care interesa numai pielea regiunii parietale drepte, fara sa atace periostul. Era o taietura a pielii de 2 cm lungime. I s-au dat imediat ingrijirile medicale necesare, iar peste 3 zile buzele plagii pareau reunite. Dar Eminescu care avea, dupa cum am spus, obiceiul de a strange de pe jos tot felul de lucruri, din care unele erau murdare si se freca cu ele pe corp si pe cap desfacandu-si pansamentul, a facut un erizipel la nivelul plagii, erizipel care s-a intins apoi la fata, gat, membre superioare, torace, pana la nivelul abdomenului. Bine ingrijit, erizipelul a inceput sa dea inapoi si apoi a disparut complet. Eminescu se simtea insa foarte slabit. I s-au dat tonice, care l-au mai inviorat. Parea chiar mai bine sub raportul somato-psihic in urma acestei piretoterapii accidentale, care fusese erizipelul.
In ziua de joi 15 iunie 1889, zi in care se simtea de altfel destul de bine, Eminescu se aseza pe pat si, peste cateva minute, cade intr-o sincopa si moare imediat.
Cum se vede din cele de mai sus, moartea lui Eminescu nu este datorata traumatismului cranian petrecut cu 25 zile mai inainte si care se vindecase complet, ci este consecinta unei endocardite mai vechi (diagnosticata de regretatul profesor N.Tomescu, medic primar al serviciului de boli interne de la spitalul de copii, care era si medic al institutului) de care era amenintat in fiecare clipa si care desigur s-a agravat dupa erizipel".

In contradictie cu notarile doctorului Vines care sustine ca Eminescu nu avea tulburari psihice si nici nu manifesta vreun delir la internarea in institut, doctorii care l-au examinat pe Eminescu erau de alta parere:

Subsemnatii doctori in medicina de la facultatea din Paris etc., in urma requizitiunei d-lui Prim-Procuror, din 5 noiembrie 1886, de a consulta starea mintala a lui Mihail Eminescu, mergand la arestul preventiv al despartirei 1, unde se afla pacientul, din interogatoriul si conversatia avuta cu Eminescu am putut constata ca el sufere de o alienatie mintala cu accente acute produse probabil de gome sifilitice la creier si exacerbate prin alcoolism; starea lui e periculoasa atat pentru societate cat si pentru el insusi si este neaparata nevoie de a fi internat in o casa speciala spre cercetare si observare pe un timp limitat, dupa socotinta medicului curant.
Dr.Iuliano,
Dr. Bogdan,
Iassy,Noemvrie 6

D. Mihail Eminescu este atins de alienatiune mintala in forma de dementa, stare care reclama sederea sa intr-un institut atat spre ingrijire si cautare, cat si spre linistea publicului.

23 martie 1889
Dr. Sutu
Dr. Petrescu”