Un prim rezultat ar fi ca reteaua nu discrimineaza. Reteaua in sine nu face decit sa trimita pachete, fara sa stie ce e in acele pachete ca informatie.
Detalii despre autor:
Bogdan Manolea este webmasterul Legi-Internet.ro.
Unul dintre putinii profesori buni de drept pe care i-am avut ne spunea mereu ca este important sa intelegi foarte bine principiile si institutiile intr-o ramura de drept. Apoi vei putea sa jonglezi cu ele. Privind in urma, cred ca avea dreptate. Mai mult, cred ca ideea lui poate sta la baza unui alt rationament: "este la fel de important (daca nu mai important) sa intelegi ce implicatii are pentru drept orice principiu din domeniul cu care intra in interactiune".
De exemplu - cum sa intelegi care este nivelul vinovatiei intr-un caz ce priveste un accident in mina, daca nu intelegi principiile de functionare ale unei mine? Cum sa intelegi cine are dreptate intr-un litigiu comercial de interconectare a doua companii de comunicatii, daca nu stii care sunt principiile tehnice ale interconectarii (de fapt ce fac acolo, leaga 2 sau 3 fire?) :-)
Ca atare, inainte de a vorbi despre orice implicatie juridica a Internetului, trebuie sa intelegem principiile Internetului. Hai nu pe toate, macar unul. Eu propun sa incercam sa intelegem principiul end-to-end (cap-la-cap), iar apoi sa vedem citeva implicatii juridice ale acestui principiu.
Cind persoanele inteligente, care au creat principiile retelei care azi se numeste Internet, au vrut sa faca o retea care sa reziste unui atac nuclear, ei au venit cu ideea sa construiasca o retea care nu are un nod central, ci doar sa indeplineasca niste functii de baza. In schimb, aplicatiile care au inteligenta necesara functionarii acestei constructii sa se afle la capetele retelei.
Astfel, Internetul de azi este compus in mare parte din computere (impropriu zis, dar pentru a usura explicatia sa le zicem asa) care nu fac altceva decit sa trimita pachetele de informatie spre destinatia finala. Aplicatia inteligenta care face ca eu sa vad o pagina web se afla pe calculatorul meu si respectiv pe serverul unde se afla pagina in cauza. Astfel incit, desi informatia trece prin zeci de calculatoare de la mine pina la serverul final, toate acele calculatoare nu citesc efectiv tot mesajul meu, ci doar il indreapta spre directia finala.
O comparatie poate sa ne ajute sa intelegem povestea. Sa ne gindim la o retea clasica de telefonie (fie si cu centraliste). Creierul retelei este in mijloc, acolo unde erau centralistele. Insa acum, un sistem automat transfera convorbirea de la mine la tine. Altfel spus, operatorul de telefonie poate sti toate informatiile cu privire la acea convorbire. Cu Internetul e exact invers. Imaginati-va ca centralistele ar trebui sa transmita aproape fara sa gindeasca mesajul catre cel mai apropiat punct de legatura disponibil. Si atit .
Ei bine, centralistele nu exista in Internet. In schimb, sunt niste computere care transmit pachetele de informatie spre cel mai apropiat punct care ar merge inspre destinatia finala. Treaba retelei este doar sa trimita pachetele de informatie cit mai flexibil si eficient posibil. Faptul ca sunt folosite foarte putine resurse ale acelor computere le face sa functioneze bine. Chiar foarte bine.
Cam asta ar fi principiul foarte empiric explicat (sau asa cum l-am inteles si eu :) ) Chiar recomand sa cititi mai mult si pe Wikipedia. Articolul The Rise of the Stupid Network ar fi, de asemenea, un alt mod de a detalia aceste explicatii.
Un prim rezultat ar fi ca reteaua nu discrimineaza. Reteaua in sine nu face decit sa trimita pachete, fara sa stie ce e in acele pachete ca informatie. Asta face ca orice nou program sa poata fi creat cat timp corespunde principiilor initiale ale retelei de transmitere a informatiei. Iar faptul ca suntem abia la inceputul acestui fenomen ne-o demonstreaza ultimele aplicatii care au reusit sa se impuna in ultimii 2-3 ani ( blog, RSS, P2P, telefonie prin Internet, video prin Internet, etc.)
Si acum sa vedem care ar fi legaturile cu domeniul juridic.
1. Libertatea de exprimare. Nivelul actual de dezvoltare al retelei in aproape toate tarile lumii face ca, practic, libertatea de exprimare sa fie la nivelul statului care o reglementeaza la gradul cel mai liberal. Asta pentru ca intotdeauna se va gasi un server gazduit in Insulele Cayman in care continutul va fi pus printr-un un proxy server gazduit in Vanuatu, facind practic imposibila depistarea autorului, dar facind mesajul public in final. Exista incercari din partea anumitor state ce ar dori sa limiteze continutul care contravine opiniilor lor - Iran (unde accesul la Internet se face printr-un singur ISP agreat de stat) sau China (care are o armata de scribi care blocheaza continutul care nu trebuie vazut de chinezi). Puteti vedea un studiu extins pe aceasta tema accesand studiul http://cyber.law.harvard.edu/filtering/ realizat de Centrul Berkman pentru Drept si Societate.
2. Dreptul de autor. Structura actuala a Internet-ului imbie mai degraba la cooperare si implicare, decit la simpla consumare a continutului prezentat. Totul a inceput prin crearea sistemului de operare Linux, folosind in special posibilitatile de colaborare puse la dispozitie de Internet.. Povestea a continuat apoi cu o sumedenie de programe gratuite ori licentiate printr-o licenta permisiva, ajungindu-se astazi ca programe complexe ca CMS ( Content Management System) sa fie distribuite gratuit ( vezi Typo3, Mambo, Drupal). In ultimii ani, insa, prin noile unelte aparute (blog, peer-to-peer, site-uri ca wikipedia, MySpace, sau AnimeMusicVideos.org) se incearca tot mai mult implicarea directa sau indirecta a internautului si in realizarea continutului. Sa nu mai vorbim de diverse filme Flash care iau muzica dintr-o parte, imagini din alta parte si le mixeaza intr-un continut nou realizat din imbinarea celor vechi. Dreptul de autor incearca sa rezolve cumva conflictele aparute, mai ales in SUA, unde se bazeaza pe niste organisme de gestiune colectiva care au devenit foarte puternice. Dar, bazindu-se pe vechile principii, fiecare autor are niste drepturi foarte bine stabilite, ce sunt limitate de numai citeva exceptii. Cine mai are insa timp de contracte de licenta in momentul in care timpul ne impinge pe toti sa sa ne publicam operele chiar astazi?!. Proiectul Creative Commons incearca sa propuna citeva solutii sub forma unor licente-tip. Pe de alta parte, sunt destule forte care incearca sa transforme Internetul dintr-un mediu Read-Write in Read Only, cum metaforic prezinta Lawrence Lessig intr-un articol recent.
3. Informatii utile pentru investigatiile legale. Spre deosebire de retelele de telefonie, unde iti procuri toate detaliile despre o anumite convorbire doar mergind la un operator de telefonie, in cazul Internetului, furnizorul de servicii Internet nu poate sa iti dea prea multe informatii utile, mai ales daca utilizatorul a utilizat niste mijloace relativ simple de ascundere a identitatii sau de asigurare a unei comunicatii anonime. Iar daca vorbim de o convorbire vocala prin Internet, lucrurile se complica mult mai mult. Asta insa nu impiedica Uniunea Europeana sa se afle la doar citiva centimetri de adoptarea unei Directive care obliga toti furnizorii de Internet sa pastreze datele de trafic. Cu toate acestea, statele din afara Europei nu vor fi tinute de aceste reguli. Si cum Internetul este o retea mondiala si nu europeana, ma indoiesc ca directiva va avea un efect semnificativ.
Daca mai sunt si altele implicatii ale acestui principiu care credeti ca ar putea fi incluse aici, le astept cu mare interes.
In final, revin la ideea mai sus exprimata - ne aflam abia la inceputul inovatiilor de programe ce se pot desfasura online. Un singur exemplu ne poate pune din nou pe ginduri cu privire la posibilele probleme care vor aparea in viitor: Massively Multiplayer Online Role-Playing Game (MMORPG).
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (0)