Iubirea care locuia la etajul 10

S-a întors exact cum a rugat-o: repede înapoi. Așa că în seara aia de iunie, în balcon, s-au uitat împreună cum se juca furtuna pe cer, ascunzând apusul cu norii.

La un moment-dat, când s-a întunecat de nu se mai distingea mare lucru, a întors-o cu spatele la fereastra larg deschisă spre noapte și-o privea fix și neîntrerupt în ochi. Mesmerizată ca de niciun alt cer văzut până atunci, se uita la el ca la-nceput de lume. Poate așa se priveau prima femeie și primul bărbat de pe pământ. Sau ultimii.

Existau ei, clipa aia și nimic altceva. Restul oricum nu contau, deci foarte bine puteau să nu existe.

Pe lume erau numai ochii lor, singurii, și o privire nemișcată, care curgea nesfârșit între irișii lor. Magnetică, tulburătoare și senină deopotrivă, privirea aia se adâncea permanent cu fiecare respirație abia îndrăznită. Nicio adiere, niciun zbucium, nicio frământare.

- Ți-e frig? a întrebat el.
- Nu.
- Ba da, uite că ți s-a făcut pielea de găină.

N-a mai răspuns nimic să-l contrazică. Nu ştia cum să-i spună că momentul ăla, o poveste în sine, numai de ei înțeleasă, era aşa de frumos că-i înfiorase toată gramatica ei de om într-un reflex perfect uman, pe care un savant l-ar fi numit simplu cutis anserina. Sau poate că ştia cum să-i spună, ar fi găsit cuvintele, dar n-a vrut să tulbure clipa, aproape ireală, cu vorbe. La ce ar fi folosit? Cui?

A luat doar liniştea aia totală şi senzația că brațele lui în jurul ei îi vin mai firesc decât o piele şi le-a inspirat adânc. Le-a lăsat să intre cu totul în ea, să se lipească odată cu oxigenul de hemoglobină şi să circule nestingherite prin vene până la inimă.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă.