ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
Oamenii se definesc după cum se pierd. Iar acum se pierde printre zâmbetele şi ochii lui de bărbat îndrăgostit. În clipele astea, când soarele se grăbeşte să iasă din mare, murdărind albastrul orizontului cu roz și mai apoi roşu, înțelege, în sfârşit, că suntem făcuți pentru multe lucruri, dar nu şi pentru singurătate.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
Cu drumul ăla la Rupea începuse vara aia pe care nici n-am cerut-o. Ea doar a venit sinceră, fără să-mi pretindă mai nimic în schimb, minunată de imprevizibilă ce a fost. Singura trăită vreodată numai pe două roți, cu mare și plaje noi aproape în fiecare weekend, căutat de licurici lângă Sarmizegetusa, raliuri și pontoane la Dunăre, Calea lactee deasupra pădurii cu nod în gât de câtă frumusețe îmi desfășura în fața ochilor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Ești gripat, ai cearcăne și febră. Umbli ca o fantomă în pijamale prin casă. Deschizi frigiderul și ai de ales între mici, pește, carne friptă și sarmale. Toate date și primite cu drag de la prieteni și mamele lor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Nu te mai teme, pentru câteva momente dă-ți voie să nu-ți mai fie deloc frică, uite, golul n-o să te înghită, întunericul se topește mereu în lumină, oricât de lungă s-ar simți orice noapte. Lasă-te. Las-o. În jurul iubirii - de foarte aproape sau de mai departe, inima știe să bată curajoasă cadența unui refren: nu-ești-sin-gur-nu-ești-sin-gur-nu-ești-sin-gur. Las-o.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
În fiecare dimineață, se trezește zâmbind tâmp amintindu-și cum o mângâie pe întuneric, după ce s-au băgat în pat, și-i spune mereu, ca pe o poveste de noapte bună: ce frumoasă ești. Din glasul lui nu transpare nici entuziasm, nici emoție, nici îndoială. Ca și cum ar zice, uitându-se la ploaie: plouă. Simplu, nedeclamator, de parcă rostește evidențe.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
“Mi-a fost dor să râdem împreună”. Cuvintele, deși benigne și vii, n-au îndrăznit să se rostogolească dintre gânduri pe buze și de acolo să ajungă în urechea căreia i-ar fi fost destinate. Imediat după ce a încheiat întâlnirea cu femeia asta care-i devenise atât de importantă, aceeași de fiecare joi, i s-a părut că toate lucrurile nespuse rămân în noi ca niște surplusuri. Imaginându-și interiorul ca pe o casă, așa cum îi vine cel mai ușor, își închipuie că există undeva acolo, înăuntrul ei, împrăștiate peste tot, sau din contră, încuiate, poate, într-o singură încăpere, toate cuvintele pe care ar fi vrut să le spună vreodată și nu le-a spus.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
Aveam toate regulile astea și credeam că ele o să mă salveze. Să faci bine, să fii de treabă, să nu superi, să nu rănești, să fii atentă la oamenii de lângă tine, să muncești cu sârg, să fii responsabilă și blândă, corectă. Dreaptă, fără să fii intransigentă. Să ierți ce ți se greșește, să uiți, ba chiar să răspunzi cu-o faptă bună răului. Să crezi, să speri, să vezi binele din fiecare om, să aprinzi măcar puțin partea ta de întuneric. Să. Să. Să.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mici povești pentru oameni mari
Bucuria poate sta uneori într-o pereche de ștrampi, un fixativ în tub roz și-o felicitare - cadoul invariabil pe care îl primea mama de la noi de 8 martie. Și an după an, ea se fericea de moment ca și cum atunci l-ar fi trăit prima oară. Inclusiv azi, 20 de ani mai târziu, râdea cu tot sufletul în telefon când și-a amintit de „surprizele” noastre.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Instananee urbane
Am dormit puțin și agitat. Aproape toată noaptea, am tot scos haine din valiză și le-am băgat înapoi. În aproape toate visele, cel puțin. Dimineața m-am trezit cu capul greu și am revizuit un pic bagajul, fără să-l definitivez. Mă opresc să mă îmbrac și să să ies din casă, ca să dau o tură pe la birou și să finalizez tot felul de lucruri.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
La final de 2019, ne luăm adio de la zona în care am avut toate birourile din ultimii mulți ani. Dacă zic că e sfârșitul unei ere o să sune dramatic, dar din multe puncte de vedere chiar așa se simte. S-au întâmplat multe aici, între pereții ăștia, și, cu cât mă uit mai mult în spate, toate evenimentele alea încep să mi se deruleze prin cap ca un film, aducând altele și altele, toate vechi și trecute și prăfuite. Privindu-le acum cu privirea asta nouă și onctuoasă, pe care timpul are darul să ne-o așeze peste ochi ca un filtru, ele par tot mai mult ca un fum, ca un vis, ca ceva foarte al nostru și, în egală măsură, distinct de noi.
Citește articolul
avocatnet.ro explicăm legislația
Roxana Neagu 
