Nepregateala romaneasca

Despre "Nepregateala" romaneasca in material dreptului European. Citeva cauze, explicatii si prognoze.

Doamna Renate Weber are citeva observatii foarte interesante intr-un interviu recent din Hotnews din care imi permit sa citez foarte pe scurt urmatoarele:
Din faptul ca UE pune mereu accent pe justitie si nu numai din punctul de vedere al felului in care functioneaza ci si pe ceea ce se cheama pregatirea sistemului de justitie.Cati judecatori din Romania credeti ca sunt familiarizati cu dreptul comercial international aplicat in UE, cu legislatia UE? Sigur avem si noi complete specializate pe drept comercial, dar nu e de ajuns.Vor veni companii straine care vor invoca diferite directive sau reguli aplicate in Uniunea Europeana. Judecatorul nostru va fi abia atunci pus in situatia de a rasfoi si nu toate aceste directive sunt traduse in limba romana.Eu as pune pe acelasi nivel pregatirea cu temerea care exista in statele membre cu privire la nivelul coruptiei in justitie. Exista o temere, iar daca ne uitam doar la perceptia publicului din Romania ea pare sa fie justificata....Aquis-ul comunitar nu inseamna numai traducerea lui, el trebuie studiat, inteles si aplicat. Pentru cei care au construit UE si nu a fost usor, dar macar ei au crescut cu asta, pe cand noi o luam de la zero si pana acum nu am investit nimic in asta. Nu avem materii, nu avem profesori care sa se fi specializat in drept european, fac doar niste chestii generale si de bun simt.Cine pana acum s-a ocupat de traducerea jurisprudentei Curtii de la Luxemburg ? Nimeni."

Intrucit observatile domniei sale imi permit sa enumar o tripla problema (economica, si partial "culturala") care, cred eu,va face lunga si indelungata asimilarea si invocarea dreptului UE in Romania.

Prima probelma ar fi data de nepregatirea judecatorilor romani in dreptul UE (desi Curtea Europena de Justitie-la care voi face in continuare referire prin initialele sale: CEJ- are "darul" minunat de a face curtile mici puternice, din moment ce orice judecator national in fata caruia se ridica chestiuni de drept comunitar poate trimite direct intrebarile catre CEJ, peste capul marilor curti de la intern, care, in Romania tin oricum mai mult de "contrareforma"). Cum scolile romanesti si Institutul National nu isi pregatesc cursantii in dreptul European, este firesc ca un judecator roman sa nu inteleaga problemele de drept pe care i le ridica invocarea dreptului European in fata curtii romane, nici procedura dupa care poate ridica aceste intrebari direct CEJ.
O a doua problema ar fi data de nepregatirea avocatilor romani in privinta dreptului European, din moment ce judecatorul roman, chiar daca ar cunoaste dreptul European, nu ar putea oricum face nimic intr-un dosar daca avocatul insusi nu pregateste , in actiunea pe care o supune atentiei judecatorului, in extenso, problemele de drept European care se pun in dosarul respectiv.

Mai mult dincolo de faptul ca avocatul roman studiaza in aceleasi universitati in care nu se preda riguros dreptul European in care studiaza si judecatorul roman, exista in plus, si din pacate, citeva inhibitii economice care fac pregatirea pe cont propriu a avocatului in drept European imposibila, si, pe cale de consecinta, invocarea dreptului European de catre acesta, intr-un potential proces romanesc improbabila. Prima inhibitie ar fi data de faptul ca studierea dreptului european costa timp, nervi si bani ... In ordinea inversa, a banilor, e suficient sa ne gindim, de exemplu, ca un abonament la "Common Market Law Review" revista de baza pentru cei care studiaza dreptul European, costa probabil de 10 ori mai mult decit abonamentul la o revista romaneasa. Aceasta, ca sa nu mai vorbim despre costul altor abonamente la reviste de specialitate europene, carti de specialitate, ori alte materiale. Apoi, chiar avind acces la asemenea materiale, cercetarea propriu zisa necesita mult timp, avind in vedere cit de mult este legata de detalii. Daca acesti bani si acest timp nu se recupereaza cumva prin onorariile percepute, exista tentatia ca nici macar sa nu se investeasca timp ori bani in asemena cazuri de catre avocat,pentru ca "investitia" nu are nici un sens economic.

Iar legat strict de onorarii, oare cite companii romanesti (care altfel ar avea claimuri meritorii pe drept european) ar fi dispuse sa investeasca de citeva ori sumele pe care le platesc acum drept onorariu in dosare comune, intr-un dosar pe drept comunitar? Sincer sa fiu, eu nu vad prea multe, iar numarul redus de clienti inhiba tentatia avocatilor de a investi timp si bani in asemenea dosare, care nu aduc un bun "return" al investitiei prin onorariul perceput.

In sfirsit, din punct de vedere cultural, ar fi o a treia problema pe care o vad: oare cite companii romanesti inteleg(ma refer la "cultura manageriala a lor), acum, avantajele unui proces cistigat pe drept european si, de asemenea, accepta riscul inerent de a investi multi bani dar a pierde un asemenea proces?. Daca avantajele nu se inteleg, iar riscul nu este acceptat, asemenea dosare nu vor fi prea "atractive", ori, altfel spus, serviciile prestate de avocati nu vor fi percepute a avea prea multa voloare adaugata [1], de catre clientii lor,companii. Nefiind multa valoare adaugata de avocati in asemenea materii, pretul va fi cel al unei consultante ordinare furnizate de avocati(in alte cuvinte, mult de munca,dar acelasi pret pe care l-ai obtine intr-un proces de divort, in care ai mai putin de munca, de exemplu)...
In concluzie, factorii inhibitorii enumerati mai sus, restring ori fac imposibila, in optica mea, dezvoltarea litigiilor pe drept european, cel putin pe perioada medie (3-10 ani) postaderare.
Dar sa speram ca ma insel,nu?

[1] A se vedea William C. Cobb, How To Create Real Added Value, WCCI, Inc. v Cobb Consulting Group, Texas, 2000,