O educație pentru care banii n-au venit niciodată

Legea educației, dată în 2011, promite acordarea unor bani copiilor născuți după 9 februarie 2011 (data când a intrat în vigoare) - bani pentru o așa-zisă educație permanentă: 500 de euro/copil. Din start, legea prevede că abia din 2013 începe acordarea acestor bani. 

Pentru asta, la trezorerii ar fi trebuit să se deschidă niște conturi speciale pentru ca statul să vireze acolo sumele. Dar povestea e și mai frumoasă de atât: în conturile respective, părinții ar fi putut să facă niște economii pentru copiii lor, economii însemnând să vireze 2% din impozitul datorat la stat pe salarii; adică să rupă un deget din mâna care se vâră în buzunarul lor, cum ar spune unii, și, în loc să-l dea la stat, să construiască un fond de economii pentru educația copilului, care să nu presupună, de fapt, un efort financiar din partea lor.

Corectați-mă dacă greșesc, dar cred că niciun părinte nu ar spune nu la ideea să dea cu 2% mai puțin impozit la stat, pe care oricum, vrea nu vrea, trebuie să-l plătească, și să folosească acel procent în beneficiul copilului său. Mai mult decât atât, banii din contul de la trezorerie ar fi produs și ceva dobânzi, suportate din banii statului. 

Practic, sumele din acel cont ar fi reprezentat, în esență, doar un efort financiar al statului (suma inițială + dobânzile la sumele virate din impozit) și o mică pierdere din impozite. Întrebarea e, dacă atunci când au „compus” Legea educației, făcătorii noștri de legi s-au și gândit dacă vor să dea atât de la ei sau dacă, cu bună știință, au introdus în legislație o pomană care nu se va mânca niciodată.

Pentru că, dacă nu știați, banii nu s-au acordat niciodată până acum - din 2013, niciodată. Guvernele de atunci și până acum, în rând cu ele și actualul, au tot amânat măsura: de la anul, de la anul. Nici măcar acele conturi nu au fost operaționalizate, nu există norme de aplicare pentru măsura din articolul 356 al Legii educației. 

Dacă o să căutați pe Google, o să vedeți că vestea amânării a fost comentată negativ de fiecare dată de partidele din opoziție. Dar, cum s-au plimbat, și unii, și alții, în acești ultimi ani pe la guvernare, chiar și comentariile în sine sunt de umplutură. 

Pentru început, adică numai pentru acordarea acelor 500 de euro, măsura este extrem de costisitoare pentru bugetul de stat, chiar Executivul recunoscând că ar avea nevoie dintr-un foc de vreun miliard de euro pentru toți copiii născuți din februarie 2011 încoace. 

Cea mai recentă amânare, operată printr-o ordonanță de urgență (226/2020) mută termenul de acordare a banilor pentru 1 ianuarie 2022. Dar, nicio grijă, la final de an o să vină altă ordonanță și se mută atunci speranța pe 2023, apoi pe 2024.

Probabilitatea mai surâzătoare e că se va schimba cu totul Legea educației naționale până atunci și că, cu puțin bun-simț, astfel de promisiuni ce nu pot fi susținute financiar nu mai sunt făcute, oricine ar redacta noua lege. 

Desigur, promisiunea din articolul 356 ar fi putut să dispară cu totul din Legea educației până acum, printr-o modificare legislativă. Doar că cine vrea să-și asume o astfel de votare, când tai cu pixul dintr-o lege o sumă de bani pe care, recunoști astfel, că ai mințit de prima oară când ai spus că ai s-o dai sau pentru care ajungi să fii „ăla care a tăiat-o”. Mai bine o amâni la infinit. Desigur, aici am mai putea adăuga amânarea an după an și a unei alte prevederi din Legea educației, aceea care obligă la alocarea a 6% din PIB pentru educație.

Eliminarea efectivă a celor 500 de euro din Legea educației ar scuti însă măcar un efort: pentru că, imaginați-vă, undeva într-un birou obscur, un funcționar are un calendar plin de astfel de remindere pe care trebuie să le bifeze în fiecare an și pe care scrie: Pomeni frumoase, neamule, mai pune-ți pofta-n cui!