Cei de la CCF se referă la transpunerea în România a directivei europene care a stabilit că multinaționalele și întreprinderile autonome trebuie să întocmească și să publice periodic un raport cu informații legate de impozitul pe profit, dacă obțin venituri de peste aproximativ 750 de milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.

Transpunerea a fost făcută direct printr-un ordin al Ministerului Finanțelor, care se aplică începând din 1 ianuarie 2023, cu toate că directiva prevedea o implementare după prima jumătate a anului 2024 - pentru firmele cu anul financiar identic cu anul calendaristic, asta ar fi însemnat că obligația s-ar fi aplicat abia începând din 2025. Așadar, Finanțele au decis să aplice obligația mult mai repede decât se așteptau multinaționalele, ceea ce poate aduce probleme la implementarea sa în practică.

„Prevederile directivei sunt aplicabile în România începând cu exercițiile financiare care debutează la 1 ianuarie 2023. Practic, pentru operatorii economici cu un an financiar care coincide cu anul calendaristic, acesta reprezintă un termen cu doi ani mai devreme decât termenul prevăzut de directivă și pe care cel mai probabil îl vor urma toate celelalte state membre. Societățile-mamă finale au urmărit cu atenție procesul legislativ de adoptare a directivei și, în consecință, preconizau un termen de implementare apropiat de cel propus de Uniunea Europeană. De altfel, alte state membre care fie au transpus deja, fie au emis proiecte legislative de implementare a directivei au optat pentru o dată de aplicare aliniată cu cerințele directivei. (...)

Noile obligații de raportare presupun modificări ale sistemelor informatice, ale proceselor de colectare a informației și ale controalelor interne la nivelul întregului grup multinațional. De asemenea, ținând cont de natura informațiilor care vor deveni publice, conformarea cu noile reguli necesită aprobări din partea consiliilor directoare, care, în funcție de profilul operatorului economic, trebuie comunicate în avans și acționarilor societății.

Mai mult, având în vedere faptul că obligația de raportare se aplică cu privire la activitățile grupului în toate țările în care acesta operează și indiferent de sectorul de activitate (multe grupuri multinaționale sunt împărțite în divizii independente), intrarea în vigoare a acestor obligații produce consecințe pentru întregul grup. Drept urmare, intrarea în vigoare anticipată a noilor prevederi în România va genera provocări companiilor internaționale care activează în România sau care doresc să își relocheze investițiile în România. În multe cazuri, aceștia au luat deja deciziile de planificare și management financiar privind sarcina lor de raportare la nivelul grupului pe baza termenelor stabilite de directivă. Accelerarea neașteptată a procesului de raportare poate duce la imposibilitatea respectării termenelor prevăzute în prezent de legislația românească”, explică reprezentanții CCF în documentul transmis autorităților.

Totodată, fiscaliștii spun că sunt așteptate unele formulare-standard și intrucțiuni de la Comisia Europeană, însă acestea vor veni abia în partea a doua a anului 2024 - un alt motiv pentru care Finanțele ar trebui să regândească măsura:

„Dorim, de asemenea, să menționăm și absența unor formulare-standard de raportare și a unor instrucțiuni de completare specifice. Acestea urmează să fie redactate de Comisia Europeană doar în al treilea trimestru al anului 2024. Lipsa formularelor de raportare și a instrucțiunile de determinare și prezentare a datelor raportabile aduce un grad ridicat de incertitudine pentru entitățile care ar avea o obligație de raportare cu privire la anul financiar 2023, întrucât în momentul de față nu este clar ce format ar trebui utilizat pentru raportarea în România.

Menționăm și faptul că instrucțiunile de raportare nu au doar rolul de a asigura respectarea unui anumit format pentru prezentarea raportului, ci și acela de a clarifica atât sursa datelor, cât și interpretarea unor termeni-cheie. Astfel, în lipsa unui format de raportare și a instrucțiunilor generale pentru prezentarea raportului, grupurile care cad sub incidența noilor obligații nu se pot pregăti pentru îndeplinirea acestora.

Mai mult, lipsa unor formulare de raportare standardizate la nivelul Uniunii Europene poate duce la raportări nearmonizate între România și restul statelor membre. De asemenea, armonizarea ulterioară a instrucțiunilor de raportare locale cu formularele care vor fi redactate le nivelul Uniunii Europene ar putea duce la o lipsă de comparabilitate între raportările depuse de același grup multinațional înainte și după emiterea formularelor sau la o muncă dublă pentru realizarea ulterioară a armonizării atât pentru contribuabilii afectați, cât și pentru Ministerul Finanțelor.”

Pe deasupra, reprezentanții CCF atrag atenția că este nevoie și de unele clarificări la ordinul prin care a fost transpusă obligația de raportare a informațiilor privind impozitul pe profit. Aceștia se referă, în esență, la clarificarea obligației de raportare în România în cazul filialelor controlate de o societate-mamă finală dintr-un alt stat membru, la clarificarea sintagmei „prejudicii grave poziției comerciale” și la clarificarea aplicabilității sancțiunilor din Legea contabilității în cazul nedepunerii în termen a raportului și/sau în cazul prezentării de date eronate sau necorelate în raport.

În altă ordine de idei, într-un articol recent, specialiștii de la Deloitte România atenționau că firmele mari ar trebui să înceapă rapid pregătirile pentru noua raportare obligatorie.