Cei 50 de bani ai mei: Cealaltă față a selectării ultraselective SGR

Pe scurt, pentru cine nu știe, sistemul în baza căruia funcționează SGR este relativ simplu: fiecare ambalaj din sistem poartă o garanție în valoare de 50 de bani, achitată inițial către administratorul sistemului, fie de către producător, fie de către importator. Producătorul își recuperează banii de la comercianții care îi pun marfa în vânzare. Comercianții, la rândul lor, o recuperează de la consumatori. Totuși, comercianții trebuie sa returneze o parte din acești bani consumatorilor care aduc ambalaje SGR, plătindu-le 50 de bani pentru fiecare dintre acestea. Aceste sume, la rândul lor, sunt decontate comerciantului de către administratorul SGR.

Perioada romantică a existenței SGR pare a se apropia de final, tot mai multe critici cu privire la organizarea și administrarea acestui eșafodaj făcându-se auzite.

În primul rând, să vorbim despre elefantul din încăpere: banii. Avem rata de recuperare clamată chiar de RetuRo, administratorul SGR, de aproximativ 60% din ambalajele scoase pe piață. Diferența de 40 de procente este reprezentată de ambalajele pe care clienții finali au decis să le arunce la gunoi sau pe marginea drumului ori de ambalajele pe care aparatele de colectare (RVM-uri) au decis să nu le recunoască ca făcând parte din sistem.

Asta înseamnă, dacă nu cumva investește masiv sau dacă nu devine un hub de sinecuri salariale, profit: RetuRo a declarat că, din decembrie 2023 și până în iulie 2024, peste 1.3 miliarde de ambalaje au fost recuperate, adică returnate de către consumatori. La un simplu calcul, dacă asta reprezintă 60%, totalul ambalajelor puse pe piață în această perioadă ar fi de aproximativ 2,16 miliarde.

Ceea ce înseamnă că 800 milioane ambalaje nu au fost recuperate de la consumatori, care, totuși, au plătit garanția aferentă, de 50 de bani. Nedecontați, banii aceștia (cam 400 milioane lei) au rămas în buzunarele RetuRo. În șapte luni. Adică, peste 11 milioane de euro lunar.

Asta, pe lângă tarifele de administrare plătite administratorului SGR de către producători. Și pe lângă sumele încasate de acesta de la firmele de reciclare la care ajung toate aceste ambalaje colectate în cadrul SGR.

Fiind o societate non-profit, RetuRo ar trebui să reinvestească aceste venituri în logistica aferentă atingerii scopului său, acela de a recupera ambalaje. Poate că o și face, dar aici intervine o altă problemă, cea legată de comunicare și transparență. În ciuda statutului său public sau poate că tocmai de aceea, RetuRo comunică ce vrea, când vrea, dacă vrea.

Prin urmare, nu prea se știe exact ce se întâmplă cu acești bani, compania negăsind de cuviință să prezinte o dare de seamă lămuritoare cu privire la încasări, cheltuieli și investiții, organigramă, salarii etc.

O altă bizarerie a SGR este caracterul selectiv și exclusivist al modului în care se face recuperarea potențialelor deșeuri poluante. Sistemul garanție-returnare a fost gândit de la bun început pentru deșeuri care nu existau la momentul inițierii sale, ceea ce mă face să am mari rezerve cu privire la caracterul ecologist al întregii povești, pentru că ignoră cu desăvârșire faptul că zeci de ani am aruncat sticle, PET-uri și cutii de aluminiu pe unde ne-a venit.

Prin urmare, în condițiile în care RVM-urile distrug ambalajul imediat ce îl preiau, eu, cel puțin, nu înțeleg care este motivul pentru care o cutie de bere care nu are sigla SGR pe ea nu merită a fi recuperată, reciclată, scoasă din mediul pe care îl poluează, la fel ca una care are inscripționată marca SGR.

Cât despre gradul de penetrare a sistemului în mediul rural, iar nu știm mare lucru, dar șansele ca deja faimoșii oamenii-cu-saci-plini-cu-PET-uri să se apuce de cules ambalaje SGR de pe marginea drumului de la țară sunt aproape nule. Nu de alta, dar nu prea au unde să monetizeze ”captura”. Despre cele fără sigla SGR, nici nu are rost să mai vorbim.

Dându-le ocazia să valorizeze orice deșeu pretabil, cu sau fără siglă SGR, ar fi fost o șansă suplimentară să micșorăm semnificativ numărul gunoaielor abandonate în natură.

Colac peste pupăză, acest sistem, atât de mofturos în alegerea deșeurilor pe care le acceptă, se dovedește a fi total nesigur. Un comunicat de presă al MAI ne spune că niște indivizi au clonat vouchere SGR și le-au folosit pentru a înșela magazinele, obținând bani în mod ilegal.

Aproximativ 300.000 de lei, în aproape trei luni, ceea ce înseamnă că sistemul a ”înghițit” pe nemestecate vreo 600.000 de sticle închipuite. La un singur lanț comercial. De la un singur grupuscul infracțional.

Chiar și în condițiile descrise, 1.3 miliarde de ambalaje lipsesc din păduri, parcuri și străzi, grație acestui sistem de colectare. Rămâne, totuși, să aflăm ceva ce încă nu știm: cu ce preț?