- Termen fiscal: conform calendarului ANAF, este termenul pentru raportările SAF-T (lunară și anuală), declarația 395 și cererea de restituire a accizelor. Dar este și pentru situațiile financiare anuale ale firmelor.
- Are loc o ședință în plen a Senatului, cu începere de la ora 16:00 și cu o sesiune de vot final la ora 17:00. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda senatorilor, disponibilă aici. O ședință plenară e programată și pentru miercuri la 12:00, în cazul în care rămân proiecte de luni.
- Webinarii ANAF: în zilele de luni, joi și vineri, autoritățile discută despre impozitul pe profit, serviciile oferite contribuabililor și înregistrarea contribuabililor în SPV.
- Taxa de obținere a extrasului de carte funciară, pentru propria casă, se elimină din 2 iunie și în cazul cererilor făcute online.
- Începând cu 2 iunie se vor putea elibera cărți electronice de identitate și copiilor de până la 14 ani.
Miercuri
- Are loc o ședință în plen a Camerei Deputaților, cu începere de la ora 10:00 și cu o sesiune de vot final stabilită la ora 11:30. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda deputaților, disponibilă aici.
- Rabla Auto 2025: încep înscrierile pentru primării.
Vineri
- Termen fiscal: este termenul pentru depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România.
Sâmbătă
- Minivacanța de Rusalii. Cu ocazia Rusaliilor, salariații și bugetarii beneficiază de o minivacanță de trei zile în intervalul 7-9 iunie. Angajatorii trebuie să dea liber sau, dacă munca trebuie să continue, să acorde compensațiile legale.
Notă: Chestiunile amintite în agenda săptămânală se pot schimba ulterior publicării acesteia sau pot apărea chestiuni neprevăzute inițial (acte normative cu măsuri noi, prelungiri/amânări de termene etc.).
Comentarii articol (0)