De-a lungul carierei mele am întâlnit multe tipologii de investitori.
M-au fascinat mereu oamenii super smart care se expuneau la riscuri mari, prin tranzacționare în marjă, convinși că intuiesc corect trendul sau că au un model propriu, perfecționat în timp.
Vom vorbi cu altă ocazie despre detaliile tranzacționării în marjă și de ce, în cazul lor, nu e suficient să intuiești corect trendul. Astăzi vreau doar să spun o poveste despre modelele infailibile.

În anii ’90, în Statele Unite, un fond numit Long-Term Capital Management (LTCM) devenise legenda lumii financiare. În spatele lui erau foști profesori de la MIT și Harvard, printre ei Myron Scholes și Robert Merton, laureați ai Premiului Nobel pentru economie. 

Modelele lor matematice erau construite să profite de diferențe minuscule de preț între instrumente similare. Diferențele erau atât de mici încât, pentru a obține câștiguri vizibile, fondul își luase expuneri uriașe în marjă, practic pariau de zeci de ori peste capitalul propriu.

Investitorii erau nume mari: bănci internaționale, fonduri de pensii, mari instituții financiare care considerau că un fond condus de asemenea minți strălucite nu are cum să greșească.
Câtă vreme piețele erau stabile, totul funcționa impecabil. Randamentele depășeau 40% pe an, iar fondul era privit ca un laborator al perfecțiunii financiare.

A durat până în 1998, când Rusia a intrat în criză și piețele au început să se miște în direcții complet imprevizibile. Corelațiile s-au rupt, diferențele de preț pe care mizaseră s-au amplificat, iar modelele „perfecte” s-au prăbușit. Fondul, supraîndatorat de peste 25 de ori capitalul propriu, a pierdut aproape tot în doar câteva săptămâni.
Pentru a evita un efect de domino, Federal Reserve a intervenit și a coordonat un bailout la care au participat cele mai mari bănci americane.

Lecția e simplă, dar greu de digerat: nici cea mai inteligentă formulă nu poate garanta certitudinea. Piața nu e o ecuație fixă. Și, uneori, exact când ești convins că ai înțeles tot, piața îți amintește că e vie.

Pentru cei care vor să aprofundeze această poveste fascinantă, recomand cartea lui Roger Lowenstein - When Genius Failed.
E o lectură excelentă despre cum aroganța și levierul excesiv pot prăbuși chiar și cele mai „perfecte” sisteme.