Aparenta - intre eroare si necesitate

15 Ianuarie 2007

Timp de citire: 3 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Comunicarea vizuala este un exercitiu pe care il practicam zilnic cu zeci de necunoscuti. In metrou, la cumparaturi, in parc, la restaurant, pe strada comunicam cu oameni pe care nu ii vom cunoaste niciodata in alt mod.

E suficient sa privesti pe cineva, sa ii observi infatisarea pentru ca un intreg repertoriu de reprezentari, simboluri, deprinderi, stereotipuri acumulate de-a lungul istoriei personale sa se instituie la formularea unei judecati. De aici si importanta acordata imaginii („prima impresie e cea care conteaza”). Imaginea poate fi uneori exagerata (cazul des intalnit al indivizilor a caror imagine traduce un statut social superior celui pe care il ocupa in realitate), alteori neglijata sau desconsiderata. In ambele cazuri imaginea va minti („aparentele insala”, „nu este ceea ce pare”).

Dar de cele mai multe ori tocmai aceste aparente pe care unii le condamna si le neaga cu ipocrizie sunt cele care ne semnaleaza in ce masura ne-am dori sa extindem comunicarea, interactiunea cu o alta persoana. Anumite elmente ce tin de fizic, stil vestimentar, gestica, mimica, furnizate exclusiv de aspect, sunt, daca nu esentiale pentru unii, macar importante in descifrarea unui anumit model, integrarea individului in tipare. Este evident ca daca nu suntem interesati doar de acest aspect – al aspectului – nu ne vom opri la ceea ce imaginea comunica despre cineva si vom trece la urmatoarea etapa – comunicarea verbala.

De cate ori nu am fost dezamagiti de ceea ce imaginea unei persoane promitea? De cate ori nu am fost socati sa observam ca, dimpotriva, calitatile unei persoane nu sunt tradate de nicio trasatura deosebita in exterior? Ca opinia pe care ne-am formulat-o dupa anumite criterii acceptate prin traditie nu coincide nici in cea mai mica masura cu identitatea reala a persoanei.

Ni se spune sa nu „judecam” dupa aparente…dar dupa ce? din moment ce aparenta este primul indiciu si uneori singurul pe care il avem la dispozitie…E imposibil sa ne impotrivim acestei judecati (cu sensul de apreciere) atata timp cat ea se intemeiaza pe simturi – ochiul, urechea, nasul, pielea inregistreaza, creierul proceseaza, traduce si redimensioneaza imaginea mentala. Vom reactiona in consecinta; vom avea o anumita atitudine, ne vom raporta la celalalt, vom construi un context de comunicare, ne vom asuma un rol comunicational.

Experientele personale – nu putine si de multe ori provocate – in ceea ce priveste valoarea de informatie si, odata cu ea, erorile furnizate de aparente s-au dovedit pe cat de fascinante ca experiente pe atat de saracacioase ca rezultate. Regula pe care am invatat-o a fost ca…nu exista reguli. Retetele au o aplicabiliate redusa, marja de eroare poate fi destul de mare (in unele cazuri de 100%) iar instinctul se poate, si el, insela. In acest context este la fel de probabil sa putem descifra corect si cu usurinta caracterul unei persoane, sa „o citim” fara a o cunoaste in prealabl. In conditiile astea nu ne ramane decat sa ne resemnam si sa ne bucuram de complexitatea fiintei umane si de multitudinea de forme in care se poate ea manifesta.

Avem responsabilitatea de a ne valoriza corect. De a fi onesti; fata de ceilalti si mai ales fata de noi. E un cliseu recurent si poate veti rade dar a fii onest nu e usor lucru.

Solutii? Da, ar fi cateva dar nimic de care sa nu fi auzit si incercat deja – sa ne imbracam asa cum ne simtim bine, nu cum ne dicteaza trand-ul, sa ne comportam firesc, sa nu mai vorbim ca in carti si sa nu ne mai purtam ca in filme, sa spunem ce gandim, sa facem ce spunem, sa nu ne cenzuram, sa nu ne fie rusine niciodata de ceea ce suntem dar sa nu ne amagim ca suntem mai buni decat ceilalti. Si mai ales, as zice, sa nu renuntam niciodata sa descoperim mai mult la cei pe care aparenta ii prezinta intr-un anume fel (fie el pozitiv sau negativ). S-ar putea sa fim surprinsi !...

EDITORIAL

Aparenta - intre eroare si necesitate

Raluca Petrescu ,

Comentarii articol (0)